Spargere la o spălătorie din comuna Bascov

În noaptea de 11 spre 12 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că, la sediul unui agent economic de pe raza localității Bascov, cu obiect de activitate spălătorie cu fise, mai multe persoane ar fi forțat accesul în încăperea centrală a spălătoriei, de unde ar fi sustras bunuri, fiind surprinși de către persoana vătămată.

În urma sesizării, imediat, pe baza descrierii sumare, a fost dat în atenție autovehiculul în cauză, însă acesta nu a fost identificat în trafic.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că autorii ar fi fortat aparatul de emitere fise al spalatoriei auto și ar fi sustras din sacul de colectare a banilor suma de aproximativ 100 lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar cercetările continuă, pentru identificarea autorilor, tragerea acestora la răspundere penală și recuperarea prejudiciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...