Șoc! Concursul pentru șefia Centrului Cultural Pitești a fost anulat!

Comisia de concurs pentru postul de manager al Centrului Cultural Pitești i-a descalificat pe cei doi contracandidați care mai rămăseseră în competiție, deși etapa studierii dosarelor de concurs trecuse. Astfel, deși astăzi trebuia acordată nota pentru proiectele de management ale Laviniei Năstase și Dragoș Farmazon, aceștia au primit o veste cât se poate de neplăcută. Președintele comisiei, consilierul local social-democrat Ionuț Popescu a considerat că poate elimina din concurs candidații calificați în această etapă (inițial au fost trei) pentru lucruri minore, care oricum trebuiau discutate în faza precedentă. Comisia de concurs a motivat că pe CD-urile cu proiectele de management ale celor doi au existat indicii privind identitatea autorului, deși este vorba (așa cum se vede din capturi) doar despre o chichiță, care apare la orice document făcut pe un calculator. Astfel, la proprietățile fișierelor apare user-ul calculatorului respectiv, așa cum e și normal. Dacă în cazul lui Farmazon acest user este chiar el, în cazul Laviniei Năstase este un anume… Arțăruș! Aceste banalități au fost însă suficiente pentru comisia de concurs condusă de Popescu să-i elimine pe cei doi contracandidați și astfel să anuleze concursul pentru șefia Centrului Cultural. Cei doi au însă la dispoziție 5 zile pentru a face contestație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Alertă meteo: Coduri galbene de ploi și vânt puternic, în mai multe județe – Sunt așteptate și ninsori

ANM a emis mai multe avertizări de vreme rea. Ploile pun stăpânire pe mai multe județe, iar vântul va sufla și el cu putere. Sunt așteptate și ninsori, la munte. Luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitații moderate cantitativ (izolat se vor acumula 10…20 l/mp) sub formă de ploaie, iar la altitudini […]

Citește mai mult...

RAR: Vesta reflectorizantă nu este obligatorie în autoturisme, dar trusa medicală, triunghiurile și stingătorul – da

RAR: Vesta reflectorizantă nu este obligatorie în autoturisme, dar trusa medicală, triunghiurile și stingătorul – da Deși poate fi utilă în cazul unei avarii, vesta reflectorizantă nu se numără printre dotările obligatorii ale autoturismelor, după cum a reamintit recent Registrul Auto Român (RAR). În schimb, șoferii trebuie să aibă în mașină o trusă medicală, două […]

Citește mai mult...

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI

ATENȚIE! SE EXECUTĂ TRAGERI ÎN POLIGONUL TEMPORAR DIN MIOVENI Primăria Orașului Mioveni informează cetățenii că, în poligonul temporar-descoperit amplasat în zona Uzinei de Apă (punctul I.C.S.I.T.A.), Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș va desfășura ședințe de tragere cu armament de infanterie. Activitățile vor avea loc în zilele de 5, 6, 13, 16 și 17 […]

Citește mai mult...