Primar Ion Gîrleanu: „Astăzi se împlinesc 105 ani de la nașterea eroinei noastre din Bogați, Elena Chiriță.”

Astăzi se împlinesc 105 ani de la nașterea eroinei noastre din Bogați, Elena Chiriță.
Îmi exprim astfel respectul pentru eroismul, curajul, patriotismul și dedicația eroinei noastre căzută pe câmpul de luptă pentru ca noi să trăim liberi în țara noastră.
De aceea am făcut demersurile necesare pentru ca, după 74 de ani de la moartea ei, familia sa să poată ajunge la Păuliș, pentru ca strănepoata să îi aprindă o lumânare în cadrul unei ceremoni religioase la locul de veci al eroinei, ocazie cu care s-a luat pământ de la mormântul acesteia.
Sicriul cu pământ a fost adus pe meleagurile sale natale și așezat la biserica din Valea Zimbrului, biserică de care aparține familia eroinei noastre.
Pentru faptele de arme săvârșite împotriva Germaniei naziste, statul român i-a conferit ordinul Apărarea patriei post-mortem.
Pentru faptele sale eroice, argeșeanca Elena Chiriță, va rămâne înscrisă în cartea glorioasă a eroilor patriei.
În memoria eroinei noastre în anul 2017 s-a înființat Asociația Cultului Eroilor „Elena Chiriță” Bogați și Cercul de Istorie al Școlii Radu cel Mare Bogați, iar în data de 30 noiembrie, în același an, a fost organizat un simpozion cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea copilei pentru a cinsti faptele sale de vitejie.
Cu tine Suseniul rămâne o glie
Ți-e lupta o luptă în pagini nescrise,
Tu pentru Argeș vei fi veșnic vie
Vorbești cu eroii ce mai pot avea vise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...