Țărăniștii argeșeni vor monarhie constituțională

Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, susține că instabilitatea din țară ar putea fi oprită dacă s-ar reveni la monarhie. O monarhie constituțională, mai exact, care să pună capăt „războiului” dintre instituțiile statului. „S-a ajuns ca procurorii să-i ancheteze pe cei care au dreptul constituțional să dea OUG! Ce s-a schimbat atunci din 1947, când procurorii și Securitatea arestau și anchetau oamenii politici? Președintele României vrea prin orice mijloace să întoarcă un vot popular. Iar partidul câștigător al alegerilor, dacă nu își nominalizează președintele pentru funcția de premier, pățește ca acum! Poate ar trebui făcut un referendum pentru modificarea Constituției și să revenim la monarhie. Poporul poate își va găsi stabilitatea revenind la o monarhie constituțională. Mă refer chiar la principele Nicolae, care ar putea fi reabilitat. PNȚCD îl susține”, a declarat Gheorghe Dinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...