AOA Arges, va demara o campanie de susținere și promovare a producătorilor locali

Producția reprezintă motorul oricărei economii sănătoase, ea are aportul cel mai însemnat la dezvoltarea și bunăstarea unei regiuni și implicit a întregii națiuni. Astfel, convinși fiind că producția înseamnă atragere de capital, investiții, locuri de muncă și accesul la produse de calitate, Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș va demara o campanie de susținere activă și promovare a producătorilor locali. Un prim pas în această campanie îl va constitui susținerea producătorului local Lactate Brădet. Această firmă reprezintă un exemplu de dedicare, muncă susținută și investiții.Lactate Brădet este o companie prezentă pe piață încă din anul 2001, iar investițiile de care a beneficiat prin accesare de proiecte cu finanțare europeana i-au permis sa își extindă gama de produse și pătrundă pe noi piețe la nivel național, cât și in afara țării (ex.: Italia, Anglia, Spania,Germania, Cipru, Belgia).În prezent firma are aprobat un proiect cu finanțare europeană pentru investiții în valoare de 800 000 de Euro. Totodată, foarte important de menționat este și faptul că Lactate Brădet se constituie și în unul din principalii angajatori din zona în care activează, oferind în prezent peste 60 de locuri de muncă.Cele menționate mai sus fac dovada că această firmă este rezultatul unui efort susținut pas cu pas în scopul unei dezvoltări durabile, de aceea ne exprimăm solidaritatea și suportul față de reprezentanții ei și invităm întreaga opinie publică argeșeană să facă acest lucru. Un pas următor în susținerea producătorilor locali îl va reprezenta reluarea organizării târgului Fabricat în Argeș.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se oprește alimengtarea cu apă potabilă în comuna Buzoești în zilele de 29 și 30 iulie 2026

Se oprește alimengtarea cu apă potabilă în comuna Buzoești în zilele de 29 și 30 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoștință că alimentarea cu apă în comuna Buzoești va fi întreruptă în zilele de 29 și 30 iulie 2026, între orele 8 – 20, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: Susținem cadrele didactice! Am mai corectat azi o nedreptate făcută de Ilie Bolojan!

Simona Bucura-Oprescu: Susținem cadrele didactice! Am mai corectat azi o nedreptate făcută de Ilie Bolojan! Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și președinte OFSD la nivel național, anunță că a votat astăzi în ședința Comisiilor reunite pentru buget și învățământ din Camera Deputaților pentru ca perioada de utilizare a primei de […]

Citește mai mult...

Anunț finalizare proiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din localitatea Micești”

Anunț finalizare proiect „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din localitatea Micești” Investiție importantă în educația din comuna Micești! Școala Gimnazială Nr. 1 beneficiază acum de săli de clasă moderne, mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice, după finalizarea unui proiect finanțat prin Planul […]

Citește mai mult...