Handbal: Înfrângere la limită în fața unei echipe foarte puternice

 Așa cum v-am intormat, sâmbătă, 11 februarie 2017, Junioarele I, pregătite de Daniel Gheorghe, au întâlnit CSM București.
În faţa unei echipe foarte puternice, handbalistele din Mioveni au pierdut la mare luptă, după un final dramatic, cu scorul de 24-25.
Întărită recent, prin aducerea  celor doi antrenori, Daniel Gheorghe și Macri Georgianos, dar și prin titularizarea celor trei jucătoare de lot național, aduse de la Centrul National de Excelență Brașov( Vacariu Ana-Maria, Mihart Ana Maria și Mititelu Cristina – portar),  echipa de la Mioveni și-a arătat valoarea printr-un joc foarte bun.
Sportivele au fost susținute din tribună  de suporterii argeșeni, dar și de conducerea clubului și a Primăriei Mioveni.
Meciul, contând pentru etapa a VI-a a seriei C a Campionatului Naţional de Junioare I, s-a  disputat în Sala Sporturilor Trivale din Piteşti.
 
https://www.youtube.com/watch?v=tRA0v739hQQ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...