Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, în vizită la Consiliul Judeţean Argeş

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, împreună cu deputatul de Argeș, Simona Bucura Oprescu, președintele Comisie pentru administrației publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, au primit astăzi vizita ministrului Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novák, în contextul lansării Strategiei Naționale pentru Sport.

“Eu am prins perioada în care sportul era un adevărat ambasador pentru România. Aveam sport de masă în Argeș, adevărate competiții școlare care antrenau mii de copii, erau orgolii incredibile la nivelul instituțiilor școlare. Știm că prin sport poți să rezolvi multe probleme. Astăzi, deși s-a investit în infrastructură, nimeni nu mai este preocupat de această latură. Argeșul a avut tradiție mare în sport, am avut campioni la lupte, volei feminin, baschet, etc. Agenții economici care finanțează sportul, indiferent la ce nivel, ar trebui să aibă anumite facilități pentru a fi stimulați să facă asta. Noi, ca și Consiliul Județean, conform legii, nu putem sprijini decât sportul juvenile, și am făcut asta. De asemenea, am alocat o sumă mult mai mare pentru cofinanțarea proiectelor sportive pe Legea 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general” – Ion Mînzînă, președinte C.J. Argeș.

‘‘Consiliul Județean Argeș a alocat în acest an 5 miliarde vechi pentru proiectele sportive, numai pe Legea 350/2005. Dorim să reactivăm “Cupa liceelor – Viitori campioni”, de luna viitoare, un program care va fi finanțat tot de consiliu și în care sunt angrenate 97 de echipe, peste 1.000 de elevi. Am sprijinit financiar și echipa de bob, al cărui nucleu național este la Câmpulung. Acum lucrăm la Strategia Județeană pentru Tineret” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte C.J. Argeș.

O altă temă abordată a fost cea legată de taberele școlare. Deputatul Simona Bucura Oprescu a ridicat problema taberei de la Nucșoara, cerută de mai mult timp atât de Consiliul Județean Argeș cât și de administrațiile locale din zonă, pentru a o putea amenaja și moderniza. Acum tabăra se află fizic și în administrare la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, dar conform unor norme legislative ar trebui să fie la Ministerul Familiei. Ministrul Tineretului și Sportului a spus că, până la sfârșitul anului, speră ca problema acestor tabere să fie rezolvată și acestea să treacă la administrațiile locale.

“Strategia Națională pentru Sport reprezintă începutul reformei sportului în România și propune măsuri de dezvoltare pentru sportul de masă, sportul în educație și cel de performanță. Pe scurt: prioritizează sporturile, descentralizează structurile și bazele sportive, modernizează sistemul de formare a antrenorilor, propune o nouă lege a sportului și pune accent și pe digitalizare. Dacă pornim pe acest drum, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent cine va fi în fruntea Ministerului Sportului, obiectivele și direcțiile nu se vor schimba și sportul din România va avea, din nou, succes” – a spus ministrul Carol-Eduard Novák.

Ministrul Carol-Eduard Novák a fost însoțit de campioana olimpică și mondială la gimnastică Silvia Stroescu care a prezentat o strategie pentru a revitaliza gimnastica în țară noastră. La întâlnire a participat și Liviu Popescu, director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Argeș.

Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, în vizită la Consiliul Judeţean Argeş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...