A fost finalizat proiectul de asfaltare din comuna Şuici

Astăzi a fost recepţionată lucrarea de asfaltare a drumului comunal 246 din comuna Şuici şi a mai multor drumuri vicinale din satele Şuici şi Rudeni, lucrare ce a făcut parte din proiectul pe fonduri europene derulat de Primăria Şuici, în valoare de 5,7 milioane de euro.

A fost o investiţie care reprezintă, ca valoare, bugetul primăriei pe 10 ani, fără ca administraţia locală să se atingă de banii comunei, alegând cea mai bună cale pentru comunitatea locală – atragerea de fonduri europene.

Prezent la recepţia acestor lucrări, vicepreşedintele CJ Argeş, Marius Nicolaescu, a felicitat primarul şi consilierii locali, care au reuşit să  aducă foarte aproape comuna Şuici de ceea ce nu numeşte comună europeană , folosind banii europeni şi cei din programele naţionale.

La rândul său, primarul Constantin Iatagan a spus că mulţumeşte Consiliului Judeţean Argeş, în special preşedintelui Ion Mînzînă şi vicepreşedintelui Marius Nicolaescu, pentru sprijinul acordat prin asigurarea co finanţărilor necesare derulării proiectelor europene, dar şi consilierilor locali care au dat mereu dovadă de înţelegere şi  au susţinut investiţiile necesare comunităţii din Şuici. Primarul Iatagan a anunţat că la nivelul comunei mai există şi alte finanţări prin programul Anghel Saligny pentru modernizarea de drumuri şi pentru canalizare în satele Ianculeşti, Paltenul şi Păuleni. Primarul Constantin Iatagan a încheiat discursul prin exprimarea speranţei că nu va dezamăgi populaţia din comuna Şuici căreia îi sunt destinate toate proiectele primăriei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...