Adrian Bughiu: Noi măsuri de sprijin pentru zonele montane

Vicepreședintele Consiliul Judetean Arges, Adrian Dumitru BUGHIU, a participat, în calitate de președinte al Comitetului de Masiv Făgăraș, la o întâlnire online organizată de Agenția Națională a Zonei Montane, menită să prezinte ultimele noutăți cu privire la pachetul de sprijin pentru zona montană aprobat săptămâna trecută de Guvernul României.

Întâlnirea virtuală a avut loc în contextul în care, în Ședința Guvernului din 12 octombrie 2022 au fost adoptate trei Hotărâri privind înființarea stânelor montane, a centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană și înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană.

Pentru Programul de investiții pentru înființarea stânelor montane, bugetul alocat pentru anul 2022 este de 34.640.000 lei

Pentru Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană, bugetul alocat este de 92.000.000 lei.

Pentru Programul de investiții pentru înființarea centrelor de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, bugetul alocat este de 93.000.000 lei.

Toate informațiile despre cele trei pachete de sprijin- normele de aplicare, condiții de eligibilitate și de finanțare precum și Ghidul solicitantului pot fi găsite și pe site-ul Agenției Naționale a Zonelor Montane, secțiunea „Programe de investiții” (https://azm.gov.ro/infiintarea-centrelor-de-colectare-si…/)

Cred că acest pachet de măsuri este unul destul de realist și îmi doresc ca toate normele de reglementare să fie cât mai clare și mai simple, astfel încât un număr cât mai mare de producători din zona montană să beneficieze de aceste fonduri. Știu că cel puțin în județul Argeș, dar și în alte județe din Comitetul de Masiv Făgăraș sunt numeroase doleanțe pentru înființare de centre de colectare și procesare. Mă bucură deschiderea ministrului Petre Daea de a satisface aceste nevoi stringente care să le poată permite producătorilor să vândă marfa la prețuri mai bune și la o calitate mai ridicată, singura șansă pentru ca ei să reziste în fața concurenței produselor nu tocmai sănătoase, dar mult mai ieftine, care au intrat pe piața din România- a precizat Adrian Dumitru Bughiu, președinte al Comitetului de Masiv al grupei de munți Făgăraș.


De subliniat că ultima cerere de finanțare trebuie depusă cel târziu până la 29.11.2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...