Intervenție chirurgicală în premieră națională la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Intervenții care nu sunt o rutină nici în spitale mari din Europa au devenit posibile și în România, la Pitești! Două astfel de operații, care au presupus extirparea glandei tiroide prin cavitatea bucală, laparoscopic, fără incizii la nivel cervical, au fost efectuate pentru prima dată în țara noastră, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Spitalul Județean de Urgență Pitești (SJUP) a marcat o nouă premieră medicală, de această dată, la nivel național. Două paciente, din Târgu Jiu și Târgoviște, cu probleme ale glandei tiroide, au fost cele care au beneficiat de intervenții laparoscopice complexe și cu rezultate remarcabile. Echipa medicală care a intervenit a fost formată din dr. Olariu Dan, coordonatorul Blocului Operator al SJUP, dr. Sandu Ionuț, chirurg endocrinolog, și dr. Bidivenciu Daniel, chirurg specialist, anestezia fiind asigurată dr. Galbenu Luminița.

Specialiștii s-au întâlnit în data de 9 octombrie 2022, în Sala 3 a Blocului Operator din cadrul SJUP. Aproximativ 4 ore au durat operațiile laparoscopice salvatoare, de care au benefciat cele două paciente. În ambele cazuri intervențiile au fost reușite, evoluția a fost favorabilă, fără complicații postoperator. Cele două paciente, în vârstă de 41, respectiv 31 de ani, au avut încredere în specialiștii noștri și nu au greșit. Rezultatele au fost cele scontate, acestea fiind externate după 24 de ore.

 

Felicitări întregii echipe medicale, dar și conducerii instituției, pentru preocuparea permanentă cu privire la dotarea cu aparatură de ultimă generație a secțiilor, fără de care aceste intervenții în premieră națională nu erau posibile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...