
Deputatul social-democrat argeșean Nicolae Georgescu a părăsit sala la discursul președintelui Iohannis din Parlament, împreună cu toți colegii săi. Ce a auzit însă din discurs, la început, nu i s-a părut deloc în regulă, mai ales că este cadru didactic și fost director de școală. „Din punctul meu de vedere, totul a fost nepotrivit în condițiile în care toată lumea dorește conciliere și mediere. Tonul președintelu ia semănat cu cel al unui profesor care vine să-și certe copiii. Partea cu mulțumirile către cei care au venit în piață cu copiii (n.r. la proteste) este chiar împotriva legii. Eu provin din mediul educațional și m-a deranjat. Știu cât de mult punem preț noi pe protecția copilului și declarația președintelui mi s-a părut cel puțin deplasată”, ne-a declarat deputatul Georgescu.



