Peste 500 de persoane prezente la Ziua Curățeniei la Mioveni

În ciuda vremii deloc prielnice, sute de persoane au fost prezente la Mioveni la Ziua Curățeniei Naționale. Peste 500 de oameni au făcut curat în oraș, contribuind astfel la un mediu mai curat.

„În ciuda vremii capricioase, printre câteva picături de ploaie, am marcat astăzi Ziua de Curățenie Națională în cadrul proiectului „Let’s do it, Romania!”

La acțiunea de ecologizare au participat aproximativ 500 de voluntari reprezentând toate școlile și liceele din oraș, administrația locală, societățile din subordinea Consiliului Local Mioveni, cluburile sportive, Penitenciarul Mioveni, partenerul ATVRom, dar și alți agenți economici.
Voluntarii au primit saci și mănuși de protecție din partea organizatorilor, iar suportul logistic a fost oferit de SEdC Mioveni.
Prin această activitate ne-am dorit să încurajăm cetățenii să acționeze în mod responsabil față de mediu, dar să oferim și un exemplu de spirit civic în rândul tinerilor din oraș.
Mulțumim tuturor celor care au răspuns pozitiv acestei campanii, elevilor și profesorilor, cercetașilor Dacia Felix Mioveni, echipei ATVRom care a ecologizat zonele împădurite, greu accesibile din Făgetu, Penitenciarului Mioveni și tuturor voluntarilor de mediu din oraș!”, transmite primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...