Premierul Grindeanu retrage OUG 13!

Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat în urmă cu puțin timp că nu își dorește dezbinarea țării și a luat decizia să abroge OUG 13 privind modificarea Codului Penal. „După aceste zile, am luat câteva hotărâri: mâine vom face o ședință de Guvern pentru abrogarea acestei OUG. Vom găsi calea legală să nu intre în vigoare”, a declarat Grindeanu, care a completat că se va consulta în perioada imediat următoare cu toate partidele politice, dar și că „ministrul Justiției își asumă consecințele” pentru proasta comunicare. Decizia premierului vine după 5 zile neîntrerupte de proteste în marile orașe ale țării. Chiar în aceste momente zeci de mii de oameni protestează în fața Guvernului, mâine fiind anunțate mișcări de stradă uriașe, care ar fi urmat să adune în stradă peste un milion de români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...