Creșa Geamăna, comuna Bradu – concurs angajare administrator

Creșa Geamăna, comuna Bradu, județul Argeș, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de execuție, vacante, de administrator.


Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.


 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:


  • Nivelul studiilor – studii medii.
  • Vechime în muncă – nu necesită.

   Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 septembrie 2022: termenul limită pentru depunerea dosarelor;
  • 03 octombrie 2022, ora 10.00: proba scrisă;
  • 05 octombrie 2022, ora 10.00: proba interviu.

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 

  Datele prezentate mai sus sunt orientative. Pentru confirmarea acestora, relații suplimentare detaliate privind atribuțiile postului, bibliografia și conținutul dosarului de concurs, vor fi puse la dispoziție, în zilele lucrătoare, pe site-ul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare:

Creșa Geamăna, comuna Bradu, județul Argeș, cu sediul în satul Geamăna, Str. Principală nr. 120, comuna Bradu, telefon 0730/256.055.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se oprește curentul în Mioveni!

Se oprește curentul în Mioveni! Distribuție Oltenia anunță efectuarea unor lucrări de mentenanță la rețelele electrice din Mioveni, vineri, 5 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00, după cum urmează: Mioveni – PTA Vodafone; Mioveni – PTA Egalității; Mioveni – PTAb Prunilor Mioveni. Lucrările pot fi amânate în cazul unor condiții meteo nefavorabile. Informații actualizate […]

Citește mai mult...

Sera Salpitflor din Pitești prinde contur. Cristian Gentea: „Într-o lună și jumătate vom avea una dintre cele mai moderne sere din țară”

Sera Salpitflor din Pitești prinde contur. Cristian Gentea: „Într-o lună și jumătate vom avea una dintre cele mai moderne sere din țară” Lucrările la noua seră a societății Salpitflor Green SA avansează într-un ritm susținut, anunță primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea. Potrivit edilului, în această perioadă se montează stâlpii de susținere, iar toate echipamentele necesare […]

Citește mai mult...

Doliu la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni

Doliu la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni. A încetat din viață Lică Gheorghe, coleg apreciat și respectat Colectivul Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL este în doliu după trecerea în neființă a lui Lică Gheorghe, un coleg apreciat pentru profesionalismul, seriozitatea și omenia sa. Vestea dispariției sale a adus tristețe în rândul tuturor celor care […]

Citește mai mult...