Să ne vaccinăm copiii …dacă avem cu ce- o campanie de decontaminare a Ministerului Sănătăţii

Nu există stocuri de vaccin pentru difterie, tetanus, poliomielită sau tuse convulsivă- aşa ne anunţă Ministerul Sănătăţii prin vocea noului ministru Florian Bodog. Acestor tipuri de vaccinuri se adaugă şi cel împotriva Hepatitei B care ar putea salva milioane de copii de la consecinţele contractării unui astfel de virus în condiţiile în care suntem printre campionii Europei la hepatite A, B şi C iar la igienă şi prevenţie ne ţinem cu amândouă mâinile de coada clasamentului. Anunţul a fost transmis într-o manieră seacă dar în spatele lui se ascunde drama unui popor pentru care instituţiile statului nu mai sunt demult un partener, ci mai degrabă un fel de  inamic sau de mafie care cere taxe de protecţie.

Anul trecut s-a creat artificial o adevărată isterie naţională împotriva unei persoane care nu reprezenta nicio autoritate în domeniu ci doar îşi exprima propria opinie cu privire la vaccinuri. Cineva care se ocupa de imaginea Guvernului de atunci a profitat la maximum de dreptul unui cetăţean roman la liberă expresie şi aproape că a fost rastignită acea persoană pe crucea incompetenţei Ministerului Sănătăţii care nu urmărea decât să iasă basma curată dintr-un scandal naţional ce se prefigura a exploda ca urmare a lipsei vaccinurilor în toată ţară. În vara anului  trecut  lipseau de luni bune,  de la cabinetele medicilor şi din maternităţi, inclusiv de la cele din judeţul Argeş,  vaccinurile anti hepatită , Hexavalent şi TBC şi nu au fost aduse decât ceva mai târziu căci ţara se pregătea de campanie electorală.

Sigurele persoane care trebuie să răspundă de sănătatea publică sunt cei angrenaţi prin Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică dar Acarul Păun a fost un simplu cetăţean care emitea opinii proprii, în nume propriu.

Meteahna pare a se fi transmis şi actualului ministru care este  mai interesat să arate cu degetul incompetenţa celor de dinaintea lui decât să treacă la achiziţia vaccinurilor.

 

DSP Argeş ne-a informat scurt şi sec faptul că în acest moment stocul de vaccin împotriva Hepatitei B este ZERO  iar situaţia este una serioasă întrucât acest vaccin se face în primele zile de viaţă ale unui bebeluş. Există o măsură care se poate aplica bebeluşilor care se nasc din mame AgHBS pozitive dar se aplică temporar şi reprezintă o soluţie de avarie aşa cum se pare că funcţionăm de ceva vreme şi pentru care nu răspunde nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești!

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești! De marți, 1 septembrie, până joi, 3 septembrie, Piața Primăriei devine locul în care tradiția, creativitatea și talentul micilor piteșteni se reunesc. Peste 40 de copii, cu vârste între 8 și 16 ani, descoperă frumusețea picturii tradiționale pe sticlă, în cadrul celei de-a VI-a ediții a atelierului […]

Citește mai mult...

Avarie majoră la Mioveni! Apa a fost oprită pe Bulevardul Dacia

Avarie majoră la Mioveni! Apa a fost oprită pe Bulevardul Dacia Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni anunță producerea unei avarii majore la conducta principală de alimentare cu apă potabilă. Din această cauză, furnizarea apei este sistată temporar pentru consumatorii de pe Bulevardul Dacia, pe sectorul cuprins între zona Lidl și cartierul Colibași, inclusiv. Echipele tehnice […]

Citește mai mult...