CS Dacia Mioveni 2012 își va prezenta oficial noua echipă cu care va participa în ediția 2022-2023 a Campionatului Național de Handbal Feminin, Liga Florilor, la ”Cupa Adrian Ștefan”, prima ediție a evenimentului dedicat memoriei fostului președinte al clubului, Adrian Ștefan, decedat în anul 2020.
Partener de competiție la meciul de prezentare va fi echipa clubului prahovean, CS Activ Prahova Ploiești, continuatoarea echipei HC Activ CSO Plopeni, alături de care Dacia Mioveni va reedita frumoasele jocuri disputate de-a lungul timpului de cele două cluburi, în Divizia A, pe perioada mandatului președintelui Adrian Ștefan și în Liga Florilor.
Evenimentul se va desfășura în data de 22 august 2022, la Sala Sporturilor Mioveni, începând cu ora 18,30.
Președinte în perioada 2015-2020, de personalitatea lui Adrian Ștefan se leagă evoluția CS Dacia Mioveni 2012 de la sportul de masă la sportul de performanță. În special, a visat și și-a dorit enorm promovarea echipei de handbal în Liga Florilor, obiectiv care pentru mulți era o utopie la acel moment.
”Stabilește-ți obiective îndrăznețe și nu te opri, până nu le îndeplinești!” a fost motto-ul după care și-a ghidat activitatea președintele Adrian Ștefan și care inspiră în continuare Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012!
Ion Mînzînă, ales pentru un nou mandat în Adunarea Națională Bisericească. Încă doi argeșeni, în Adunare Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a participat astăzi la ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești pentru perioada 2026-2030. Din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au fost aleși pentru un mandat de patru ani Ion Mînzînă, preotul paroh […]
PNL va fi executat silit pentru 14 milioane de lei Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a declarat că AEP a fost în litigiu cu PNL pentru recuperarea sumei de 14 milioane de lei şi nu a putut proceda la executarea silită. El a precizat că a anunţat ANAF după ce instanţa a dat […]
Filarmonica Pitești va găzdui pe 14 noiembrie 2026, de la ora 10:00, acțiunea de informare și conștientizare „Stop violenței domestice!”, dedicată prevenirii abuzurilor și informării persoanelor afectate despre posibilitățile de a cere ajutor. Evenimentul se desfășoară în colaborare cu Asociația pentru Asistență Socială „Universul Copiilor Speciali” Pitești, Asociația „Sfinții Spiridon și Irina”, Asociația „Natalia Alături […]