
Dumitru Tudosiu, șef al Inspectoratului Școlar Județean Argeș și consilier local piteștean, a ținut astăzi o adevărată oră de dirigenție în Consiliul Local! Președinte de ședință, PSD-istul Tudosoiu s-a înscris la punctul diverse și a propus revizuirea regulamentului de organizare și funcționare (ROF) al CL Pitești. Șeful ISJ a venit însă cu o propunere mai puțin obișnuită, dorind să „cenzureze” comportamentul colegilor de Consiliu în special pe… Facebook! Deși nu a rostit nume, era clar că se referă la anumite postări ale liberalului Sofianu. „Trebuie încluse în ROF câteva chestiuni care țin de codul de etică. Avem o obligație față de cetățeni să ne manifestăm într-un regim de conduită corespunzătoare calității de consilier, inclusiv pe rețele de socializare. Vreau să găsim calea potrivită să rectificăm anumite chestiuni”, a declarat Tudosoiu în ședința de azi a CL. Liberalul Narcis Sofianu, avocat de profesie, i-a tăiat-o însă scurt, spunând că nu se poate încălca legea. „Vă atrag atenția că, din punct de vedere al cadrului legislativ, nu putem merge dincolo de ce spune legea 393/2004. Nu-i putem impune unui consilier local o anumită conduită în public. Putem doar să-i impunem conduita în cadrul CL”, a declarat Sofianu ca replică la cele susținute de Tudosoiu- care a dat impresia că le dă lecții de dirigenție, ca la școală, colegilor din CL Pitești.



