Poiana Lacului. Rețeaua de gaze s-a extins cu încă 8,4 km

În  s-a reușit acoperirea completă a localității cu . Ultima extindere a fost pe o porțiune de 8,4 km, necesară pentru alimentarea satului , după cum ne-a declarat primarul Ion Dumitrache.

Demersurile de introducere a gazelor în localitate au început în anul 2010, când societatea  a concesionat lucrările pentru 45 de km de rețea.

 

Iniţial, s-a mers foarte bine cu reţeaua, dar, din păcate, au fost puţini  dornici să se branşeze. Cu timpul cererile au crescut şi de la 80 de branşamente, cât aveam la început, acum avem 800. Oamenii nu mai pot sta fără gaze! Le oferă confort şi un mod economic de încălzire, nu îşi mai bat capul să cumpere  sau peleţi, să bage în sobă, să cureţe cenuşa. Recunosc că, şi asta poate observa oricine, în zonele în care am introdus toate utilităţile şi unde avem şi asfalt, au apărut şi  construcţii de case.”, ne-a povestit primarul Ion Dumitrache.

Ultima  de extindere a rețelei de gaze s-a ridicat la 13,5  de lei.

Din primăvară, activitatea de distribuție a gazelor naturale este preluată de către Engie – Distrigaz Sud Rețele, ca urmare a intrării în faliment a societății Tehnologica Radion, iar consecința a fost pierderea licenței de furnizare. Engie a venit cu cel mai mic preț pentru acest serviciu și a fost desemnat să preia operarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în satele Cătunași, Dealu Orașului, Dealu Viilor, Dinculești, Gâlcești, Metofu, Păduroiu din Deal, Păduroiu din Vale, Sămara aparținătoare comunei Poiana Lacului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Elena Iagăr a descoperit trombonul. Asta, după ce a trombonit o mulțime de oameni care i-au întins o mână!

Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, să-și dezvolte pasiunea și să aibă acces la un cadru de învățare de calitate, alături de profesori și instructori cu experiență […]

Citește mai mult...

Gheorghe Stancu anunță facilități pentru locuitorii din Bascov, cu ocazia sărbătorii comunei

Gheorghe Stancu anunță facilități pentru locuitorii din Bascov, cu ocazia sărbătorii comunei Locuitorii comunei Bascov care vor participa la evenimentele organizate cu prilejul aniversării a 605 ani de atestare documentară a localității vor beneficia de un program adaptat al transportului public. Primarul comunei, Gheorghe Stancu, a anunțat că intervalele orare de funcționare ale celor două […]

Citește mai mult...