Două proiecte majore vor fi finalizate în comuna Oarja

Două proiecte majore vor fi finalizate până la finalul acestui an în comuna argeşeană Oarja. Edilul Constantin Bîlea vrea să soluţioneze probleme extrem de importante.

Este vorba despre un proiect care prevede extinderea alimentării cu apă, în valoare de peste 7 milioane de lei, al cărui termen de execuţie este data de 31 decembrie 2022.

Tot până la finalul anului, în comuna Oarja trebuie finalizată şi lucrarea cu privirea la realizarea unui pod armat peste pârâul Neajlov. Valoarea proiectului este 483 565 de lei, iar banii provin din fondurile naţionale destinate investiţiilor. Comuna Oarja este şi beneficiara unui proiect al Consiliului Judeţean Argeş destinat modernizării drumului judeţean 503, finanţat din fonduri europene şi care trece prin localităţile Slobozia, Mozăceni, Negraşi, Teiu, Rociu, Oarja şi Căteasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...