Lucrări în plină derulare în comuna Slobozia

În comuna Slobozia se află în plină desfășurare lucrări de amenajare a unor alei pietonale în zona podului peste râul Dâmbovnic și în preajma Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu”, unitatea școlară beneficiind și de gard nou. Anul trecut la școala din comuna Slobozia a fost dat în folosință un teren sintetic de fotbal, investiție realizată cu fonduri europene și contribuția autorităților locale.

Principalii beneficiari ai acestor investiții sunt cei peste 650 de copii care învață în această școală. Concomitent, în localitate se derulează lucrările incluse în proiectul de modernizare a DJ 503 Lim. Jud. Dâmbovița- Slobozia- Rociu-Oarja. Peste 4 km de drum județean urmează să fie asfaltați pe teritoriul comunei Slobozia. ”Se lucrează, șantierul este deschis. Ne apropiem de finalizarea șanțurilor betonate și a podețelor de acces în gospodării pe toată lungimea tronsonului aferent comunei noastre. Se va trece apoi la turnarea primul strat de asfalt. În zilele următoare va începe și asfaltarea DJ 702F, drumul care asigură legătura cu DJ 503. Va fi asfaltat un tronson de 400 de metri”, declară primarul Petre Funie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea anunță amenzi drastice pentru piteștenii care nu își curăță terenurile de ambrozie

Proprietarii de terenuri private din Pitești care au ignorat somațiile municipalității și au lăsat ambrozia să se propage vor fi amendați de Poliția Locală, a avertizat primarul Cristian Gentea. Edilul a catalogat situația ca fiind „inadmisibilă” și le-a cerut ferm deținătorilor de parcele să își întrețină proprietățile curate, indiferent dacă dezvoltă sau nu proiecte imobiliare […]

Citește mai mult...

Spațiul verde, transformat în depozit de vechituri. Poliția Locală, intervenție promptă

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au intervenit prompt în cartierul Găvana, la un bloc unde un locatar a depozitat mobilier și alte resturi pe spațiul verde din jurul imobilului. În urma verificărilor, persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform […]

Citește mai mult...

Cresc salariile la Salubritate 2000 SA. Guvernul a aprobat

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, creşterea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante, precum şi creşterea numărului de personal şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, ca urmare a dezvoltării activităţii, pentru 22 de operatori economici aflaţi în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităţilor administraţiei publice locale din 18 judeţe. Printre operatorii economici […]

Citește mai mult...