Elev înjunghiat la Bascov de un alt elev!

Politia

În ziua de 06 iunie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați, direct, de către reprezentantul unei școli gimnaziale din localitatea Bascov, despre faptul că, pe terenul de sport al școlii, doi minori ar fi avut o stare conflictuală, în urma căreia unul dintre ei l-ar fi tăiat pe celălalt, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior.

Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, care au constatat că cele sesizate se confirmă, minorul agresat, în vârstă de 14 ani, fiind găsit în stare de conștiență, cu o plagă la nivelul piciorului stâng.
Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Minorul de 13 ani, care ar fi comis agresiunea a fost condus, în prezența aparținătorilor săi, la sediul poliției, pentru audieri.

De asemenea, au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu privire la acest eveniment.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, în ziua de 06 iunie a.c., în jurul orei 17.30, în timp ce se aflau pe terenul de sport al unității de învățământ, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia minorul de 13 ani l-ar fi tăiat, pe minorul de 14 ani, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior.
Ulterior, minorul de 13 ani a fost imobilizat, până la sosirea polițiștilor, de către agentul de pază al unității de învățământ.

Precizăm faptul că, anterior, în cursul anului școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și Secției de Poliție Rurală Bascov au efectuat, în repetate rânduri, activități informativ-preventive pentru prevenirea delicvenței juvenile, la unitatea de învățământ în cauză, inclusiv la clasa unde este înscris minorul de 13 ani.
De asemenea, în urma informărilor emise, în cursul anului școlar 2021-2022, de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, minorul de 13 ani a urmat un program de consiliere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...