O nouă creștere a pieței auto din România. Primele cinci cele mai vândute mașini sunt Dacia și Ford

O nouă creștere a pieței auto din România. Primele cinci cele mai vândute mașini sunt Dacia și Ford

Înmatriculările de autovehicule din România au crescut și în luna mai, cu aproape 15 procente, segmentul de autoturisme, cel mai consistent, având o creștere și mai mare, de peste 24%. România a depășit pragul de 10.000 de autoturisme noi înmatriculate în luna mai, după foarte multe luni în care volumul a stat sub acest prag, principalul motiv fiind programul Rabla, care a împins puternic de la spate vânzările. Totalul pieței de vehicule noi, în care intră și vehiculele comerciale și alte vehicule a fost de 14.792, cu 14,20% mai mare decât anul trecut, potrivit datelor DRPCIV.

Dacia, liderul pieței, a raportat în ultima lună 2.990 de autoturisme înmatriculate, fiind urmată de Toyota, cu 962 de unități, Ford, 823 de unități, și Skoda, 703 unități.

Cele mai vândute modele noi în luna mai (după înmatriculări), au fost Dacia Logan, 1250 unități, Dacia Duster, 502 unități, Dacia Sandero, 436 unități, Dacia Spring, 426 unități, și Ford Puma, 341 unități, astfel că, pentru prima dată în istorie, primele cinci locuri sunt ocupate de modele fabricate în România (cu excepția Spring, care este însă vândută de o marcă românească). Alte două modele Dacia, Jogger și Lodgy, s-au clasat pe locurile 7 și 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești!

A început ICONART 2026 în Piața Primăriei Pitești! De marți, 1 septembrie, până joi, 3 septembrie, Piața Primăriei devine locul în care tradiția, creativitatea și talentul micilor piteșteni se reunesc. Peste 40 de copii, cu vârste între 8 și 16 ani, descoperă frumusețea picturii tradiționale pe sticlă, în cadrul celei de-a VI-a ediții a atelierului […]

Citește mai mult...