Ziua Eroilor a fost comemorată în comuna Bogaţi

Ziua Eroilor a fost comemorată şi în comuna argeşeană Bogaţi. Primarul Ion Gîrleanu a cinstit aşa cum se cuvine memoria celor care s-au jertfit pentru ţară. La ceremonie au participat cadrele didactice şi elevii Şcolii Gimnaziale Radu cel Mare. Elevii au susţinut şi un scurt moment artistic cu prilejul acestei sărbători.

“Astăzi, odatǎ cu Ȋnǎlṭarea Domnului, am comemorat Ziua Eroilor.

Ȋn aceastǎ zi sfântǎ are loc pomenirea tuturor eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Mai presus de toate, azi, neamul nostru îşi serbează istoria eroismului său legendar personificat prin eroi. Este istoria sufletului românesc împodobit cu bogate realizări ale virtuţilor de bărbăţie şi vitejie străbună prin care s-a clădit viaţa României de azi şi se plămădeşte România de mâine.

În ceasurile grele şi hotărâtoare ale poporului român ei au înţeles că viaţa noastră nu trebuie să se măsoare cu lungimea anilor, cu bogăţia plăcerilor, cu umilinţă şi robie, ci cu puterea de muncă, cu luptă, cu jertfă, cu eroismul, cu dragostea şi cu afirmarea idealului ce trebuie slujit.

Sunt brazde adânci în istoria neamului din care au răsărit idealuri şi împliniri măreţe – jertfa lor a fost motivată de faptul că cine luptă pentru dreptate, cinste, libertate luptă pentru Dumnezeu, apără familia, moşia, cultura, limba, legea, neamul.

Eroii nostri sunt născuţi din credinţa, hărnicia, truda şi jertfă poporului. Ei au crezut în fiinţa neamului, pe altarul căruia au adus cea mai sublimă jertfă: Viaţa! … şi au lăsat ca pe osemintele lor de jertfă să se ridice măreţul edificiu: România!

Cinstim astăzi eroii care, nu de puţine ori, au apărat idealurile naţiunii cu preţul vieţii lor. În urma acestora, au rămas familii îndurerate, copiii nemângâiaţi şi o ţară demnă în care trebuie să construim pentru viitorul copiilor noştri.

Menţinerea permanentă în atenţia urmaşilor noştri a trecutului eroic are menirea morală de a aminti generaţiilor viitoare că poporul român a supravieţuit în istorie prin luptă şi jertfă, prin credinţă şi sacrificiu.

Datoria de a apăra ţara şi poporul român rămâne sacră, iar răsplata cea mai mare pentru cei care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă rămâne cinstirea memoriei şi faptelor lor.

Se spune cǎ eroii nu mor atunci când sunt cǎzuṭi ȋn mormânt, ci atunci când sunt cǎzuṭi ȋn uitare.

De aceea autoritățile locale nu își uită eroii comunei noastre și îi omagiază în fiecare an la sărbătoarea Înălțării Domnului încercând să transmitem generațiilor tinere moștenirea neprețuită reprezentată de curajul și simțul datoriei de care au dat dovadă.

Numele acestora stau ca mărturie scrisă pe Monumentul Eroilor ridicat în cinstea lor. Lor li se adaugă și soldații răniți, care au murit la vatră, după încheierea războiului, soldații dispăruți, declarați morți ulterior – numele acestora rămase, din păcate, anonime.

Astǎzi am comemorat Ziua Eroilor ȋmpreunǎ cu cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Radu cel Mare Bogaţi, care au desfǎșurat un program cu cântece patriotice, cu toţi preoţii din localiate care au ţinut slujba de pomenire a eroilor noștri.

Ca de fiecare datǎ, alǎturi de noi au fost Asociaţia Cultul Eroilor “Regina Maria” filiala Argeș reprezentatǎ de dl. profesor Constantin Vărășcanu și Corul Veteranilor de “Rǎzboi Mihai Viteazu” reprezentat de dl. Președinte Vasile Mandu.

Datoria noastră morală este aceea de a cinsti memoria înaintaşilor care, cu preţul vieţii, au obţinut şi au păstrat pentru noi independenţa naţională şi demnitatea de român.

Prin eroism, curaj, patriotism şi dedicaţie, ei au asigurat prestigiul şi libertatea generaţiilor următoare.

Plecăm inimile noastre în faţa nemuririi eroilor noştri, ctitoriai veşniciei româneşti, noi și generatiile viitoare cu jurǎmântul cǎ nu vom uita pilda lor și idealurile pentru care ei s-au jertfit!

DORMIȚI ÎN PACE, SCUMPI EROI!”, a transmis primarul Ion Gîrleanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...