25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual

25 mai – Ziua Internațională a Copilului Dispărut și Exploatat Sexual

7.572 de sesizări, privind disparițiile de copii au fost rezolvate de polițiștii structurilor de investigații criminale, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialiștii în prevenirea criminalității au desfășurat peste 4.000 de activități, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de minori.

În perioada 30.04.2021 – 20.04.2022, la nivelul Poliției Române, au fost înregistrate 7.577 de sesizări privind disparițiile de copii, în aceste cauze fiind dispusă căutarea, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Dintre aceste sesizări, 259 se refereau la copii cu vârste până la 10 ani, 2.003 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani și 5.315 minori mai mari de 14 ani. Menționăm că numărul sesizărilor nu reprezintă numărul copiilor dispăruți, deoarece același copil poate fi semnalat de mai multe ori într-un interval de timp ca fiind dispărut.

Majoritatea copiilor dispăruți sunt găsiți de polițiști în primele 24-48 de ore de la primirea sesizării. Astfel, în perioada de referință, au fost rezolvate 7.572 de sesizări.

Totodată, de la declanșarea războiului în Ucraina, Asociația Telefonul Copilului a fost informată de Missing Children Europe și de organizația neguvernamentală ucraineană Magnolia în legătură cu dispariția unor copii ucraineni. Cazurile semnalate au fost transmise către Poliția Română, conform parteneriatului încheiat între cele două entități, iar cei trei copii au fost identificați pe teritoriul României, aflându-se acum în siguranță.

De asemenea, prin structurile de cercetare și prevenire a criminalității, au fost desfășurate peste 4.000 de activități preventive, în cadrul campaniilor de prevenire a disparițiilor de copii, la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...