În cadrul PROGRAMULUI NAȚIONAL de DEZVOLTARE LOCALĂ, C.J. Argeș are în implementare investiția „Pod pe DJ703 H Curtea de Argeş (DN 7C) – Valea Danului – Cepari, km 0+597, L= 152 m, în comuna Valea Danului”.
Conform expertizei tehnice podul existent este într-un stadiu avansat de degradare și nu poate fi păstrat în exploatare, fiind necesară înlocuirea lui cu un pod nou.
Podul nou ce urmează a fi executat se va realiza pe amplasamentul podului existent, terenul fiind pe domeniul public al Statului Român, respectiv în proprietatea Județului Argeș si în administrarea Administrației Naționale Apele Române. Suprafața de teren ocupată definitiv de lucrările de execuție este de 4.395,00 mp și reprezintă terenuri din intravilanul localităților Valea Danului și Curtea de Argeș.
Lucrările ce vor fi executate vor afecta suprafețe de teren ce aparțin Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea.
În acest sens, joi, 28 aprilie 2022, în ședința Consiliului Județean Argeș s-a aprobat încheierea unui protocol între C.J. Argeș și Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea în vederea obținerii dreptului de folosință a terenului pentru respectivul obiectiv de investiții. Suprafața totală necesară ce va fi ocupată de lucrările investiției este de 14.494 mp.
Durata estimată de realizare a investiției este de 22 de luni.
Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]
„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]
Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]