Apele meteorice au impact asupra reţelei de canalizare?

Răspunsul la această întrebare este: Da. Apele meteorice pot influenţa buna funcţionare a reţelei de canalizare.

Apele meteorice sau pluviale sunt apele care provin din precipitaţii atmosferice, mai precis din ploi sau din topirea zăpezii de pe acoperişuri, terase, platforme industriale şi/sau curţi interioare. O mare parte a acestor ape, împreună cu apele care provin din stropirea şi spălarea drumurilor, a grădinilor sau a curţilor ajunge în reţeaua de canalizare a oraşului.

În municipiul Piteşti, sistemul de canalizare este mixt, realizându-se atât prin sistem divizor, cât şi prin sistem unitar, adică preia separat apele uzate şi apele pluviale sau preia în comun aceste ape, care ulterior sunt transportate la staţia de epurare unde sunt parcurse etapele necesare curăţării şi evacuării în emisar, şi anume în râul Argeş.

Dezvoltarea oraşului şi extinderea zonelor metropolitane, în care reţeaua de canalizare este una exclusiv menajeră şi care se descarcă în reţeaua de canalizare a municiului Piteşti, favorizează apariţia frecventă a funcţionării în regim înecat în perioadele cu ploi abundente. Această situaţie, împreună cu blocajele accidentale, poate duce la inundarea zonelor adiacente de deversare (subsolurile blocurilor, străzi, amplasamente sub cota de racordare).

Un debit mare de ape pluviale preluate de reţeaua de canalizare produce dificultăţi în funcţionarea sistemului:
– reţeaua de canalizare intră sub presiune, iar debitele suplimentare de apă uzată circulă temporar spre amonte, provocând inundaţii ale imobilelor aflate sub cotă;
– conductele sunt colmatate de deşeuri şi alte materiale antrenate de la suprafaţă de debitul mare de apă, ceea ce duce la suprasolicitarea sistemului şi generarea de costuri suplimentare;
– în staţia de epurare, apele pluviale diluează apa uzată menajeră, fiind afectată treapta biologică de epurare, pentru readucerea în stare normală de funcţionare a staţiei fiind necesar un consum mai mare de reactivi şi energie electrică.

Pentru prevenirea inundaţiilor, recomandăm proprietarilor de imobile montarea cu costuri proprii de clapete antirefulare pe coloanele de scurgere, prin aceasta măsură captările de ape pluviale fiind eliminate în regim controlat.

De asemenea, recomandăm ca apele meteorice colectate de pe acoperişuri şi platforme betonate să nu fie dirijate prin burlane şi jgheaburi către reţeaua de canalizare menajeră, pentru a preveni refularea canalelor colectoare.

Respectând aceste recomandări contribuim la buna funcţionare a întregului sistem de canalizare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești Uneori, o investiție nu înseamnă doar o clădire reabilitată sau mai multe locuri disponibile. Înseamnă oameni care nu mai trebuie să aștepte, familii care știu că cei dragi sunt în siguranță și, mai presus de toate, șansa la o viață […]

Citește mai mult...

Autostrada Sibiu – Pitești: Tunel rutier de autostradă prin Carpați, aproape de finalizare

Tunelul de la Curtea de Argeș, parte din Autostrada Sibiu – Pitești A1, este aproape de finalizare: antreprenorul a început testele necesare pentru darea în trafic a tunelului, anunță Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Acesta spune că a fost finalizată testarea sistemului de ventilație (în total, pe cele două fire de tunel […]

Citește mai mult...

Lucrări pe Autostrada A1 București-Pitești. Șoferii trebuie să circule cu atenție

Lucrări pe Autostrada A1 București-Pitești. Șoferii trebuie să circule cu atenție Direcția Regională de Drumuri și Poduri București anunță că, joi, 3 septembrie 2026, continuă lucrările de frezare și reparații asfaltice pe Autostrada A1 București-Pitești. Intervențiile sunt executate pe suprafețe întinse, în zona kilometrilor 68+700 – 68+000, pe calea 2, banda 1. Lucrările sunt realizate […]

Citește mai mult...