ARGEȘUL COLECTEAZĂ ŞI RECICLEAZĂ DEȘEURILE ELECTRICE!

 A.D.I Servsal Argeș și Eco Positive lansează programul de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice “Argeșul RECICLEAZĂ!”. 

 

A.D.I Servsal Argeș și Eco Positive lansează un nou program, în sprijinul argeșenilor și al autorităților locale, ce vizează implicarea și responsabilizarea tuturor în domeniul protecției mediului, prin colectarea corectă și trimiterea la reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a Deșeurilor de Baterii și Acumulatori (DBA). 

 

“Prin acest program dorim crearea unui comportament privind colectarea acestui tip de deșeuri în comunitățile din județul Argeș, realizarea de acțiuni de colectare recurente și asigurarea unui serviciu permanent de colectare separată a DEEE și DBA. Aceste activități ce vizează protecţia mediului se desfășoară alături de autoritățile locale, Eco Positive și Save The World by Recycling, în cele 102 localități din județ, inclusiv Municipiul Pitești.” a declarat Dl. Gabriel Moiceanu, Director Executiv ADI Servsal Argeş. 

 

În plus, participând la această acțiune de colectare, ai șansa să câștigi unul dintre premiile oferite prin tragere la sorți:45 x Fier de călcat, 45 x Cafetieră, 45 x Mașină de găurit și 9 x Cuptor cu microunde! 

 

Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc miercuri, 29 iunie 2022, la ora 11.00, la Casa de Cultură Mioveni. 

 

”Avem o misiune importantă, de anvergură națională: vrem să creștem cota de colectare a  deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în România. Asta înseamnă să creștem nivelul de informare al populației, să determinăm schimbarea obiceiurilor și să creăm infrastructura necesară colectării selective a DEEE.”, spune Dl Cristian Ionescu, Manager Operațiuni în cadrul Eco Positive S.A. 

 

Echipajul Save The World by Recycling asigură preluarea gratuită a aparatelor electrice grele sau voluminoase, de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție! Tot ce trebuie să faci este să suni gratuit la TelVerde 0800 444 800, număr disponibil zilnic între orele 9.00-17.00, sau la 0773 929 613 și să faci o programare. Comenzile se pot face și on-line prin formularele disponibile pe www.colecteaza.ro. 

 

Conform procedurii de funcționare a serviciului, după ce ați făcut o comandă, veți fi contactat de echipajul de colectare Save The World by Recycling. Împreună veți stabili ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor electrice. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare. 

 

Echipele e Save The World by Recycling şi Eco Positive asigură colectarea gratuită a acestor deșeuri electrice și transportul în siguranță către fabricile de reciclare acreditate după standarde europene, acolo unde aceste deșeuri vor fi tratate și reciclate conform normelor de mediu. 

Rămâi informat! Vizitează www.colecteaza.ro sau sună gratuit la TelVerde 0800 444 800, pentru mai multe detalii despre colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice. 

 

 Alege să îți respecți întreaga comunitate din care faci parte, legea și, mai ales, mediul înconjurător – colectează responsabil deșeurile electrice! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...