Pompierii revin cu măsuri de prevenţie din cauza numărului prea mare de incendii din Argeş

Având în vedere numărul mare de incendii izbucnite la gospodăriile cetățenești în ultima perioadă, pentru evitarea unor evenimente nedorite, pompierii reamintesc că este necesar să se respecte un set minim de reguli de prevenire și stingere a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, astfel:
– asiguraţi izolarea termică a sistemelor de încălzire faţă de materialele combustibile din apropierea acestora;
– utilizaţi sistemele de încălzire respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului în ceea ce priveşte alimentarea cu combustibil;
– asiguraţi cel puţin odată pe an, obligatoriu înaintea sezonului rece, controlul instalaţiilor şi al sistemelor de încălzire în vederea înlăturării defecţiunilor şi al asigurării funcţionării la parametrii normali;
– sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;
– nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune;
– verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
– coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişul( grinzi, astereală de lem şi alte asemenea )
– se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentare cu combustibili sau supravegheate;
– depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
– cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Circulația pe Transfăgărășan, închisă între Arefu și Bâlea Cascadă; se desfășoară un eveniment automobilistic

Circulația pe Transfăgărășan, închisă între Arefu și Bâlea Cascadă; se desfășoară un eveniment automobilistic Traficul pe Transfăgărășan este închis miercuri, pentru patru ore, între Arefu (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pentru desfășurarea unui eveniment automobilistic. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier pe DN 7C Transfăgărășan va fi […]

Citește mai mult...

USR își pierde statutul de partid „anticorupție” cu „oameni noi”

USR, partid care și-a construit identitatea politică în jurul mesajelor anticorupție și al promovării „oamenilor noi” în politică, se confruntă în prezent cu o serie de situații care, potrivit unei analize publicate de Ziare.com, pun la încercare chiar mesajul pe care formațiunea l-a promovat încă de la intrarea sa pe scena politică. Formațiunea a intrat […]

Citește mai mult...

Pitești: Informare trafic – semafoare cu funcționare întreruptă

Pitești: Informare trafic – semafoare cu funcționare întreruptă Pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță, astăzi, 02.09.2026, de la ora 09:00, va fi întreruptă funcționarea semaforului de pe strada Vasile Pârvan, în dreptul blocului A5, iar de la ora 11:00, va fi întreruptă funcționarea semaforului cu buton de pe strada Vasile Pârvan-Pasajul Scărilor, transmite Primăria Pitești. […]

Citește mai mult...