Primăria Șuici a depus proiect pentru înființarea rețelei de gaeze

Primăria Șuici a depus proiect pentru înființarea rețelei de gaeze

În 2020, când la Șuici s-au făcut șanțurile s-a dat de o conductă de apă. S-a descoperit astfel că o persoană s-a legat ilegal la conducta de apă a comunei, iar eprezentanții primăriei au încheiat un proces verbal și persoana branșată ilegal este cercetată penal. Ulterior, poliția a cerut un punct de vedere primăriei dacă se constituie parte civilă în dosar.
În ședința CL de astăzi, un consilier local a inițiat un proiect de hotărâre pentru ca primăria să se constituie parte civilă în dosar și să fie recuperat prejudiciul. Localnicul, prezent în ședința CL, spune că a plătit facturi de apă, dar recunoaște că s-a legat la conducta primăriei cu un furtun.
Viceprimarul comunei a propus ca localnicul să plătească 500 lei amendă și Primaria să nu se constituie parte civilă.
Alt consilier a propus să plătească și 5 metri cubi de apă.

În cele din urmă, s-a votat în unanimitate ca localnicul să plătească amenda de 500 lei și contravaloarea a 5 metri cubi de apă și primăria nu se constituie parte civilă în proces.
Un alt proiect votat a fost cel privind devizul pentru înființarea rețelei de gaze naturale în comuna Șuici și depunerea proiectului.
„Am depus separat fiecare comună. Comuna Cepari nu depune cerere de finanțare. Trebuia să ne întâlnim ieri pentru a ne asocia mai multe comune, nu s-a vrut, eu propun să încercăm singuri și să depunem proiectul.”, a spus primarul Constantin Iatagan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...