O veste bună după 30 de ani de aşteptări- Se modernizează DN65 A din Costeşti

După 30 de ani, la Costești, pe Drumul Național 65A sunt făcute lucrări de reparații prin turnare de covor asfaltic. Astăzi, Cătălin Șomode, directorul general regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) București, împreună cu șeful Secției Drumuri Naționale Pitești, Gheoghe Mihăiță, au fost în inspecție la aceste lucrări. Cei doi reprezentanți ai CNAIR au fost însoțiți de președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților, și de primarul Ion Baicea și viceprimarul Dani Stancu.

,,După 30 de ani, în sfârșit, avem și noi la Costești un drum național reabilitat. Vreau să le mulțumesc decidenților  care au contribuit la această mare realizare pentru Costești. Putem spune și noi că acum avem un oraș european. Sunt tare mulțumit că echipa este lângă organizația Costești și că vom fi și în continuare beneficiarii mai multor proiecte de dezvoltare”, a subliniat primarul orașului Costești, Ion Baicea.

La rândul său, Cătălin Șomode, directorul general regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, căreia îi este arondat și județul nostru, a menționat că ,,după terminarea sezonului rece, DRDP București a început reparațiile pe drumurile din Argeș. Prima reparație este aici, la Costești, pe un drum destul de important –  DN 65 A. Lucrările vor continua pe parcursul acestei luni și se vor finaliza cu lucrări tot pe raza localității.

Vor fi făcute lucrări și pe DN 73C, vom începe reparațiile pe zona Curtea de Argeș și spre limita cu Râmnicu Vâlcea. Vom continua cu lucrări pe DN 73 D, în zona orașului Mioveni și vom continua reparațiile și investițiile pe DN 7C, pe Transfăgărășan, cu zone de consolidări, covor asfaltic, marcaje și reparații.

Avem în plan și lucrări de sistematizare, sensurile giratorii de la ieșirea din Pitești către Câmpulung și noi intersecții create pentru eficientizarea traficului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă!

Piteștiul intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă! În perioada 26 noiembrie 2026 – 8 ianuarie 2027, zona centrală a orașului se transformă într-un spațiu al bucuriei, al întâlnirilor și al magiei Crăciunului, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun Pitești 2026! Joi, 26 noiembrie, în Piața Primăriei, dăm startul sărbătorilor printr-un spectacol special și surprize care […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...