Comisarii ANPC în control la Autogara Sud Pitești

Comisarii ANPC în control la Autogara Sud Pitești

Echipe ale Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor Prahova și Argeș, sub coordonarea comisarului șef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu,  au realizat o amplă acțiune de control la Autogara Sud Pitești (Astra), pentru a verifica modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor, atunci când utilizează mijloacele de transport în comun puse la dispoziție de locație.

Au fost controlate 7 vehicule (autobuze și microbuze) care urmau să intre în exploatare, în ziua respectivă, precum și spațiile destinate publicului din Autogara Astra. 5 dintre acestea au fost oprite de a intra în traseu și, de asemenea, Autogara a fost oprită de la prestarea serviciului până la remedierea deficinețelor pentru ca acestea să nu pună în pericol sau să afecteze sănătatea consumatorilor. Întrucât nu au fost respectate măsurile dispuse, operatorul economic a fost sancționat cu amenda contravențională in valoare de 20.000 lei.

Comisarii au aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 80.000 lei.

Câteva dintre neregulile importante constatate sunt:

  • Deficiențe tehnice ale vehiculelor
  • prezența unor balustrade de sprijin nefixate corespunzător, a unor praguri deteriorate,
  • existența podelei cu porțiuni sparte, a unor scaune defecte și a unor instalații de aer conditionat nefuncționale
  • Deficiențe ale autogării
  • starea precară la nivel de dotări și curățenie a spatiilor de asteptare
  • existența mobilierului exterior deteriorat, nefixat,
  • utilizarea unor grupuri sanitare insalubre.

Controale cu privire la serviciile publice de transport, precum si la operatorii care presteaza servicii de tip  autogări vor continua și pe raza celorlalte judete din cadrul  Regiunii Sud Muntenia (Prahova, Ialomița, Giurgiu, Teleorman, Călărași, Dâmbovița).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se oprește apa în Bascov

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, în ziua de vineri 24.04.2026, între orele 9 – 17, fiind afectați utilizatorii situați pe următoarele străzi: Rotărești DN, Rotărești Foraj, Gârlei, Micșunele, Fundătura Micșunele, Rotăreasa, Codrului, Uiasca, Măceșului. „Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuție lucrări de remediere avarie pe conducta […]

Citește mai mult...

Începând cu 24 aprilie, serviciul de bike-sharing din Pitești devine din nou disponibil

Începând cu 24 aprilie, serviciul de bike-sharing din Pitești devine din nou disponibil. Piteștenii și vizitatorii orașului vor putea închiria biciclete zilnic, între 07:00 și 23:00, prin intermediul aplicației GLOBIKES. Bicicletele pot fi ridicate și depuse în următoarele locații: Parcul Prundu; Parcul Ștrand; Parcul Lunca Argeșului; Parcul Trivale (zona Grotă). Cum funcționează? Descarcă aplicația GLOBIKES […]

Citește mai mult...

În Argeș sunt în derulare cele mai mari investiții în rețeaua de drumuri naționale!

În Argeș sunt în derulare cele mai mari investiții în rețeaua de drumuri naționale! În Argeș sunt în diverse faze de derulare (execuție, achiziție) cele mai mari #investiții de după 1990 în ceea ce privește reabilitarea și modernizarea rețelei de #drumuri naționale, rezultat al muncii de echipă a PSD Argeș. Toate aceste proiecte se adaugă […]

Citește mai mult...