Comuna Albeştii de Argeş a fost sărbătorită la 499 de ani de la prima atestare documentară

Este pentru prima dată când primarul comunei Albeştii de Argeş, Gabriel Popa, celebrează ziua comunei pe care o administrează, întrucât a pus mereu proiectele de dezvoltare ca prioritate.

Comuna pe care o păstoreşte Gabriel Popa are însă propriul trecut şi nu unul oarecare, ci un trecut care l-a determinat pe domnitorul Radu de la Afumaţi să menţioneze aceste locuri într-un act de întărire din 4 aprilie 1523. Desigur, această zonă exista cu mult înainte de a fi menţionată documentar, mai ales se află la doar 8 kilometri de fosta capitală a Ţării Româneşti.

Primarul Gabriel Popa a ales să sărbătorească Albeştii de Argeş printr-o serie de manifestări culturale tradiţionale, confirmând astfel necesitatea păstrării şi promovării jocului, tradiţiilor şi obiceiurilor populare prin care se conservă identitatea noastră culturală.

Comunitatea locală a fost încântată de sărbătoare, fiind prezentă la spectacolul care a fost susţinut de ansambluri populare, artişti populari, dar şi de grupul” Floare de Colţ” de la Corbeni .

La eveniment au mai participat prefectul de Argeş, Radu Perianu , primarii comunelor Albeştii de Muscel, Dragoş Boncea, Corbeni, Nicolae Dinică,Vasile Preda, Valea Danului precum şi directorul Cancelariei Prefectului, Dragoş Predescu. „Vreau să-i felicit pe toți cei care au contribuit la realizarea acestui eveniment distractiv. Viitorul arată și sună excelent datorită acestor tineri. Vă doresc multă sănătate, noroc și să auzim de bine. La mulți ani, Albeștii de Argeș! La mulți ani și vouă, albeșteni!”, a declarat Radu Perianu.

De asemenea, edilul șef Gabriel Popa, dar și viceprimarul Nicolae Oae, au promis că la aniversarea de 500 de ani, evenimentul va avea loc în aer liber. „Pentru că în 2023 comuna noastră va marca o asemenea vârstă, ne dorim să organizăm o serbare specială. O jumătate de mileniu, 500 de ani de istorie. Este un prag important pentru noi toți. Cât despre cea de-a 499-a aniversare, mă bucur nespus că totul a decurs așa cum ne-am așteptat. Artiștii au oferit momente extraordinare, iar oamenii au gustat fiecare clipă. A fost o reală surpriză să văd atâtea persoane venind. Le mulțumesc tuturor pentru munca depusă, artiștilor, profesorilor, colegilor mei și nu numai. Le doresc tuturor multă sănătate, reușite în tot ce își propun și pace pentru că avem nevoie de ea în aceste vremuri. Suntem mândri de comuna noastră, de oameni și de trecutul care ne reprezintă”, a spus Gabriel Popa, primarul comunei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a!

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a! Peste 100 de copii și tineri, alături de coordonatori și meșteri populari, participă în aceste zile la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a, eveniment organizat de Centrul „Doina Argeșului”, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. […]

Citește mai mult...

ACȚIUNI DE DEZINSECȚIE ȘI DERATIZARE ÎN MIOVENI

Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că, în perioada 27–28 iulie 2026, prin operatorul economic Actvet Control SRL, vor fi desfășurate acțiuni de dezinsecție și deratizare pe raza orașului, pentru limitarea efectelor dăunătorilor asupra sănătății populației și animalelor. Programul intervențiilor 27 iulie 2026 -Dezinsecție și deratizare în spațiile administrate de U.A.T.; -Dezinsecție prin pulverizare și termonebulizare […]

Citește mai mult...

USR promovează credința urii și a dezbinării!

Declarațiile belicoase recente ale unor reprezentanți ai USR la adresa orei de Religie, a Bisericii Ortodoxe Române și a credincioșilor au stârnit pe bună dreptate reacții puternice în societate. A sugera că religia îi împiedică pe copii să gândească sau a ironiza practicile și simbolurile credinței înseamnă a jigni milioane de români pentru care credința […]

Citește mai mult...