Găzduirea refugiaților ucraineni la Pitești, decontată conform prevederilor legale

Găzduirea refugiaților ucraineni la Pitești, decontată conform prevederilor legale
În perioada 01 – 04 aprilie 2022, Primăria Pitești a înregistrat 3 solicitări din partea persoanelor fizice care găzduiesc refugiați din Ucraina. Cererile au fost depuse în prima zi pentru un număr total de 7 persoane refugiate.
După centralizarea și verificarea tuturor solicitărilor depuse până în data de 5 aprile inclusiv, pentru luna martie 2022, situația va fi transmisă la ISU Argeș, care va asigura decontarea sumelor stabilite de legislația în vigoare.
Reamintim că cererile se depun în primele 3 zile lucrătoare din lună pentru luna anterioară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pitești: Dezbatere publică – Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) – Zona Tancodrom

Primăria Municipiului Pitești invită cetățenii interesați să participe la ședința de dezbatere publică organizată în cadrul procesului de consultare a publicului privind propunerea preliminară a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) pentru schimbarea zonei funcționale și reglementarea urbanistică în vederea realizării de investiții de interes public local – Zona Tancodrom. Data: 23 iulie 2026; Ora: 16:30; Locația: […]

Citește mai mult...

Ministerul Educaţiei anunţă că rata de repartizare a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională este de 99,89%

Ministerul Educaţiei anunţă că a publicat, miercuri, rezultatele repartizării computerizate a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională, rata de repartizare fiind de 99,89%. Practic, au fost repartizaţi computerizat aproape toţi absolvenţii care au completat opţiuni, peste 62% dintre ei fiind admişi la prima opţiune, arată reprezentanţii ministerului. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a […]

Citește mai mult...

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a!

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a! Peste 100 de copii și tineri, alături de coordonatori și meșteri populari, participă în aceste zile la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a, eveniment organizat de Centrul „Doina Argeșului”, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. […]

Citește mai mult...