Pompierii din Argeş, au fost solicitaţi la o intervenţie ceva mai diferită decât cele cu care suntem obişnuiţi. Lângă Piteşti, în aval de barajul Budeasa, erau captive în gheţa care s-a format la suprafaţa lacului, mai multe lebede. Localnicii au fost cei care au sunat la 112 iar două echipaje de la ISU Argeş au intervenit cu o barcă pneumatică. Printre salvatori s-a aflat şi Mugurel Costache, pompierul care a devenit un erou al lumii întregi după ce a resuscitat , în timpul unei operaţiuni de stingere a unui incendiu, un câine.
Nu este pentru prima dată când lacurile din Argeş pun viaţa păsărilor în pericol. În fiecare an, oamenii au solicitat intervenţia ISU Argeş pentru salvarea lebedelor şi pescăruşilor care iernează pe lacul din cartierul Tudor Vladimirescu. Din nefericire, sute de păsări mor în an din cauza gheţii care le ţine captive .
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]
Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]