Ședința Comitetului de Bazin Argeș-Vedea

Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a organizat la Pitești ședința Comitetului de Bazin Argeș-Vedea, care reunește principalii factori din domeniul apelor, reprezentanți ai administrației și instituțiilor publice, operatori de rețele de alimentare cu apă și canalizare, O.N.G.-urilor.

Membrii Comitetului de Bazin au avizat Planul de Management actualizat 2021 al spațiului hidrografic Argeș-Vedea (cel de-al treilea ciclu de planificare 2022-20270. Acest document este cel mai important instrument de implementare a prevederilor Directivei europene Cadru Apă. El are ca scop fundamentarea măsurilor, acţiunilor, soluţiilor şi lucrărilor pentru atingerea şi menţinerea obiectivelor de mediu, identificarea presiunilor antropice importante şi al impactului activităţilor umane asupra stării apelor de suprafaţă şi subterane, diminuarea efectelor negative ale presiunilor antropice şi reducerea poluarii. Planul de Management actualizat 2021 al spațiului hidrografic Argeș-Vedea.

Specialiștii Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea au prezentat și proiectul RO-FLOODS sub denumirea completă „Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a și a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații” (SIPOCA 734), coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională Apele Române cu sprijinul World Bank Romania. Proiectul urmărește gestionarea eficientă a inundațiilor prin colaborarea instituțiilor publice, a sectorului privat, a societății civile și cetățenilor, reactualizarea Hărților de Hazard și de Risc la Inundații și elaborarea Planului de Management al Riscului la Inundații. Acest document constituie una din componentele de gestionare cantitativă a resurselor de apă. El are ca scop fundamentarea măsurilor, acţiunilor, soluţiilor şi lucrărilor pentru diminuarea efectelor potențiale negative ale inundațiilor privind sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural și activitatea economică, prin măsuri structurale și nestructurale.

Ședința Comitetului de Bazin a avut și un caracter festiv pentru celebrarea Zilei Mondiale a Apei. Astfel a avut loc sesiunea de comunicări științifice ,,Apă pentru viitor, viitorul pentru ape”, ediția a V-a, în care studenți ai Universității din Pitești și-au prezentat lucrările pe tema apei subterane. Acestă sesiune este unul dintre modurile prin care Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea încurajează pregătirea studenților în acest domeniu, oferindu-le și posibilitatea de a lua contact cu activitatea de gospodărire a apelor.

Membrii Comitetului de Bazin au aflat și despre colaboarea dintre ABA Argeș-Vedea și Asociația Mai Mult Verde, pentru menținerea apelor curate, prin activitățile de ecologizare derulate în comun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Festivalul „Rădăcini Argeșene”, prima ediție la Cuca. Două zile dedicate tradițiilor, meșteșugurilor și culturii autentice

Festivalul „Rădăcini Argeșene”, prima ediție la Cuca. Două zile dedicate tradițiilor, meșteșugurilor și culturii autentice În perioada 20-21 iunie 2026, comuna Cuca va găzdui prima ediție a Festivalului „Rădăcini Argeșene – Sărbătoarea Artelor Strămoșești și a Meșteșugului Autentic”, un eveniment dedicat promovării valorilor tradiționale și patrimoniului cultural românesc. Festivalul va avea loc pe amplasamentul Montera […]

Citește mai mult...
calendar

Urmează o nouă minivacanță

Pentru personalul din învățământul preuniversitar, sfârșitul acestei săptămâni se va transforma într-o minivacanță de trei zile, care va include vineri, sâmbătă și duminică. Ziua Învățătorului este sărbătorită anual pe 5 iunie. Data a fost aleasă în memoria lui Gheorghe Lazăr. Născut în 1779, la Avrig, în județul Sibiu, acesta este considerat întemeietorul învățământului modern în […]

Citește mai mult...

Se oprește curentul în Mioveni!

Se oprește curentul în Mioveni! Distribuție Oltenia anunță efectuarea unor lucrări de mentenanță la rețelele electrice din Mioveni, vineri, 5 iunie, în intervalul orar 09:00 – 17:00, după cum urmează: Mioveni – PTA Vodafone; Mioveni – PTA Egalității; Mioveni – PTAb Prunilor Mioveni. Lucrările pot fi amânate în cazul unor condiții meteo nefavorabile. Informații actualizate […]

Citește mai mult...