Inutilul Iani Popa și-a găsit menirea – îi critică pe cei care fac

Culmea ipocriziei a fost atinsă zilele acestea de inutilul Iani Popa, un personaj care a profitat mereu de bani publici și de funcții publice gras plătite doar pe baza carnetului de liberal. Lipsit de orice realizare și neavând cu ce se lăuda, Iani Popa a găsit să-l critice pe primarul Cristian Gentea că rezolvă o problemă veche de ani de zile și pe care nici Iani Popa, nici liberalii lui nu au reușit să o rezolve- bariera de pe strada Lânăriei. Cum ipocrizia e una din caracteristicile principale ale liberalilor, Iani Popa, că tot a fost cules de pe jos de proaspătul președinte PNL Argeș, Alina Gorghiu, s-a gândit să pună moț și a încercat să sugereze opiniei publice cum că bariera e meritul Ministerului Transporturilor. Pai, bine, mai Iani Popa, dacă e așa cum zici tu, cum se face că deși PNL a avut miniștrii la Ministerul Transporturilor niciunul nu a găsit de cuviință să modernizeze această barieră care a tocat mărunt, zeci de ani, nervii piteștenilor? Și cum se face că nici tu, Iani Popa, nici din poziția de prefect, nici din cea de parlamentar, funcții de care ai profitat din plin în nume personal, nu ai fost în stare să modernizezi o barieră? Mai întâi explică opiniei publice de ce ai încasat atât amar de vreme grămezi de bani publici fără să ai măcar o realizare și pe urmă găsește nod în papură primarului Gentea. Altfel, Iani Popa, nu faci decât să atingi și culmea ridicolului și pe cea a ipocriziei. Și nu uita să le mai spui oamenilor că fără intervenția primarului Cristian Gentea, Ministerul Transporturilor pe care îl scoți tu în față, făcea fix ce a făcut și până acum – NIMIC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Constantin Bîlea: Așa cum am promis, continuăm transformarea infrastructurii locale

Primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea anunță modernizarea celei mai importante artere din comuna Oarja Așa cum am promis, continuăm transformarea infrastructurii locale printr-un proiect major de utilitate publică. Săptămâna aceasta am dat oficial startul lucrărilor de asfaltare pe strada Primăriei! Fiind una dintre cele mai tranzitate artere din Oarja, această stradă va fi complet transformată. […]

Citește mai mult...

Circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor, cu un prejudiciu estimat la 4,6 milioane de lei / ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care desfășoară activități în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, prin care a fost cauzat un prejudiciu estimat la aproximativ 4,6 milioane de lei. În cauză au fost sesizate […]

Citește mai mult...

Consiliul Județean Argeș vă invită la o nouă săptămână de cultură evenimentele din perioada 18–24 iulie 2026

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile de cultură subordonate, după următorul program: În perioada 20–23 iulie 2026, Centrul „Doina Argeșului”, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, organizează Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene”, ediția a XV-a, un eveniment dedicat promovării și păstrării patrimoniului […]

Citește mai mult...