La Topoloveni vor fi marcaţi 140 de la naşterea lui Ion Mihalache

Casa de Cultură ”Pr. Ion Ionescu”, cu susținerea Primăriei și Consiliului Local Topoloveni, precum și a Centrului Diplomației Culturale din București a ziarului DREPTATEA și a publicației online EPOCA.ro organizează o Conferință pe teme cultural-istorice, dedicată aniversării celor 140 de ani de la nașterea lui Ion Mihalache, în ziua de Vineri, 4 martie 2022, începând cu ora 11,00. Se alătură acestui demers și Liceul ”Ion Mihalache”, Liceul Tehnologic din Topoloveni, Asociația ”Mișcarea Musceleană” din Câmpulung Muscel, precum și conferențiari de la alte instituții culturale din întregul județ Argeș.

Ion Mihalache a fost un demn continuator al bogatei activități a altui mare argeșean, Constantin Dobrescu – Argeș, care a activat, și el, în plan administrativ, cultural și politic, în spiritul dezvoltării Cooperativismului la noi în țară, mai întâi în județele Argeș și Muscel, apoi în întreg Regatul României, pentru ca, ulterior, să îl promoveze și în provinciile istorice românești, revenite la Țara – mamă, după Marea Unire din anul 1918 – Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana.

Menționăm, de asemenea, faptul că Ion Mihalache și-a dovedit bogata Personalitate, ca neobosit dascăl, apoi ca organizator al vieții Țărănești și ca om politic, fiind fondatorul Partidului Țărănesc Român. În continuare, după primul Război Mondial, în 1926, împreună cu patriotul transilvănean, av. Iuliu Maniu, a devenit co-fondator al Partidului Național Tărănesc, în cadrul căruia s-a remarcat ca Vicepresedinte al unuia dintre cele trei mari și importante partide interbelice românești, ca ministru al Agriculturii și Domeniilor statului. El și-a slujit Țara, ca luptător pe fronturile întregirii Națiunii noastre, până în martie 1963, când a fost eliminat fizic, după o îngrozitoare și nemeritată detenție în închisoarea de tristă amintire de la Râmnicu Sărat, de către regimul de opresiune, instaurat în România postbelică cu ajutorul tancurilor sovietice.

Viața și activitatea dragului nostru Muscelean vor fi evocate de domnul Primar al Topoloveniului, dl. Gheorghiță Boțârcă, de dl. Ion Georgescu, Primarul Mioveniului precum și de conferentiari ca: av. Aurelian Pavelescu, ist. Mihai Guțanu, Pr. Prof .Dan Pavel, ist. Violeta Ciobanu, prof. ist. Daniel Serafimescu,  bibliotecar Oana-Maria Marinică Mustățea, ist. dr. Ștefan Dumitrache, mediator Ioan Virgil Stuparu și  prof. Jenel Marin.

Totodată, anunțăm intenția noastră ca, începând cu anul viitor, mai multe organizații să constituim o puternică asociere instituțională (de tip consorțiu), pentru a iniția și realiza un prestigios Colocviu național și cu participare internațională, anual, dedicat lui Ion Mihalache, cu (diferite) tematici prestabilite și, eventual, în locații diverse din Muscel și din Argeș ori Buzău (Râmnicu Sărat), cu prestigioasă participare națională și din străinătate, care să promoveze marea Personalitate, Viața și Lucrarea celui care va dăinui pentru totdeauna în amintirea tuturor Românilor, care trebuie promovat pentru a fi model tinerilor de azi și de mâine, ca și meleagurile/vatra de unde a plecat în Lume și în Spiritualitate românească și universală. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...