Ion Mînzînă: Aproape că nu trece zi să nu aflăm ce minunății au fost incluse în celebrul PNRR!

Ion Minzina bun
Ion Mînzînă: Aproape că nu trece zi să nu aflăm ce minunății au fost incluse în celebrul PNRR!
Aproape că nu trece zi să nu aflăm ce minunății au fost incluse în celebrul PNRR, afirmă Ion Mînzînă, președinte PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș.
„Că pensiile nu mai pot fi crescute, că s-au alocat sume amețitoare de bani pentru consultanță, deși în toate ministerele și la nivelul tuturor autorităților există direcții specializate pe atragere de fonduri și implementare de programe, că am pierdut deja din el vreo două miliarde de euro, deși nici nu am apucat să atragem vreun euro, că sunt investiții unde sunt deja menționate firmele care vor primi contractele (aproape nici una din România) și o mulțime de alte nebunii…
 Știți ce este bizar? Că aflăm abia acum de ele, pentru că Ghinea și câțiva de pe la USR l-au făcut fără să îl vadă nimeni și guvernul l-a trimis apoi direct către adoptare.
Vă amintiți când PSDcerea guvernului PNL – USR dezbatere publică în Parlament pe PNRR, înainte de a fi trimis către Comisia Europeană?
Păi cum să lași tu, stat român, să stabileasă Ghinea, la el în cămăruță, condițiile prin care România ar putea, subliniez – AR PUTEA- să atragă 30 de miliarde de euro?
Cum să îl lași pe Ghinea să ne stabilească prioritățile, unde și ce să se investească, cu cine anume și cu ce condiții pentru următorii 20 de ani? Noaptea minții!”, transmite Ion Mînzînă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...