Mai nou, companiile pot plăti cu cardul, la trezorerii, orice obligație fiscală

Mai nou, companiile pot plăti cu cardul, la trezorerii, orice obligație fiscală

Inclusiv companiile, nu doar persoanele fizice, pot plăti la trezorerii, cu cardul bancar, obligațiile fiscale, conform unui ordin al Ministerului Finanțelor (MF). Facilitatea este deja funcțională. Până acum, legislația permitea numai persoanelor fizice să achite cu cardul la trezorerii datoriile fiscale.

„Persoanele fizice și juridice pot achita prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la sediile unităților Trezoreriei Statului sume reprezentând venituri ale bugetului de stat sau venituri cuvenite altor bugete administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, atât în situația în care plata se efectuează în conturi de venituri bugetare, cât și în situația în care plata acestora se efectuează în conturi unice”, prevede Ordinul MF 94/2022, care a apărut în Monitorul Oficial și care deja este în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...