O nouă ședință de Consiliu Local la Mioveni

Joi, 20 ianuarie 2022, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Mioveni va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Local Mioveni. La această şedinţă sunt prevăzute 26 de puncte şi se vor discuta mai multe proiecte de hotărâri, printre care amintim: aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat de pe raza orașului Mioveni pentru anul școlar 2021-2022( semestrul al II-lea); aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din raza teritorială a Orașului Mioveni, pentru anul școlar 2022-2023; aprobarea planului de acțiune privind serviciile sociale la nivelul orașului Mioveni pentru anul în curs; aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Extindere alimentare cu apă și rețea canalizare menajeră B-dul Dacia (Pod Getica – Valea Stânii); aprobarea Regulamentului de finanțare nerambursabilă stabilit la nivelul Unității Administrativ Teritoriale a Orașului Mioveni pe anul 2022 din fondurile bugetului local alocate pentru activități nonprofit de interes local și care cuprind proiecte și programe sportive etc.
Ordinea de zi a şedinţei se aduce la cunoştinţa locuitorilor orașului Mioveni şi este publicată pe site-ul oficial al instituţiei https://emioveni.ro/…/proiectul_ordinii_20.01.2022.pdf, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Ședința se va desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță impuse de situația pandemică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BAC

Canicula schimbă calendarul Bacalaureatului. Elevii vor susține proba obligatorie pe 1 iulie

Canicula schimbă calendarul Bacalaureatului. Elevii vor susține proba obligatorie pe 1 iulie Valul extrem de căldură anunțat pentru sfârșitul lunii iunie determină o modificare importantă în desfășurarea examenului național de Bacalaureat 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului, programată inițial pentru 30 iunie, se va desfășura miercuri, […]

Citește mai mult...
PUNCTE DE HIDRATARE ȘI PRIM-AJUTOR ÎN MIOVENI

Reamintire – Măsuri pentru combaterea efectelor caniculei: Primăria Pitești reactivează punctele de prim ajutor și de distribuție a apei potabile

Având în vedere temperaturile ridicate din această vară, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Pitești a dispus reactivarea punctelor de prim ajutor și de distribuție a apei potabile pentru a veni în sprijinul populației și a atenua efectele disconfortului termic. Punctele de prim ajutor sunt amplasate în spații răcoroase sau climatizate, fiind vizibil […]

Citește mai mult...

Pitești: Informare pentru cetățeni

Pitești: Informare pentru cetățeni Primăria Municipiului Pitești informează că marți, 30 iunie 2026, Serviciul Evidența Persoanelor nu va desfășura activitate de lucru cu publicul. Întreruperea activității este cauzată de lucrările programate de Distribuție Oltenia la rețeaua de energie electrică, în intervalul în care instituția nu va fi alimentată cu energie electrică. În această perioadă, nu […]

Citește mai mult...