
Social-democratul Bogdan Minciunescu a depus astăzi jurământul, fiind instalat în funcția de subprefect al județului Argeș. El îl înlocuiește în această funcție pe Lucian Ionescu de la PNL. La eveniment au fost prezente puține persoane, dată fiind pandemia dse coronavirus și restricțiile. Nu au lipsit, însă, prefectul Radu Perianu și președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. Hotărârea de Guvern privind numirea lui Minciunescu în funcția de subprefect a fost emisă ieri, când a fost publicată și în Monitorul Oficial. În perioada următoare va fi numit în funcția de subprefect al județului și Ciprian Neculăescu, tot de la PSD, acesta urmând să îl înlocuiască în funcție pe Dragoș Predescu (PNL).



