Iresponsabilitatea oamenilor care aruncă deşeuri pe raza comunei Bradu va fi sancţionată cu pedeapsa maximă

În comuna Bradu, primăria a avut grija ca oameni să aibă contracte de colectare atât a deşeurilor reciclabile, menajere sau resturi vegetale. Primăria Bradu a montat şi camera de supraveghere pentru a descuraja inconsţienţii care poluează ape şi terenuri. Cu tot efortul primăriei, persoane care încă nu au fost identificate  au deversat aproape o tonă de ulei de motor în canalizarea pluvială a comunei. Din canalizare, uleiul a ajuns în lacul de la Bradu de Jos şi a fost nevoie atât de intervenţia primăriei, cât şi de cea a Apelor Române pentru a opri catastrofa de mediu produsă de  nişte inconştienţi. Viceprimarul comunei Bradu, Gheorghe Negoi, a spus că a anunţat şi Poliţia Naţională şi Garda de Mediu, s-au făcut deja cercetări la anumite persoane bănuite, şi după finalizarea anchetei,  va cere pedeapsa maximă. În plus, a fost nevoie să se aloce fonduri pentru  noi camere de supraveghere care să acopere întreaga comună, inclusiv zonele de pădure. Viceprimarul Negoi a promis că nu va accepta nicio explicaţie din partea celor care vor mai incerca să arunce deşeuri pe domeniul public şi va aplica amenda maximă indifferent despre ce deşeuri e vorba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: La mulți ani Mioveni!

Zilele Orașului Mioveni 2026 au continuat și sâmbătă, 27 iunie. La eveniment a participat și Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș, care a transmis un mesaj locuitorilor orașului: „La mulți ani Mioveni! Răspund de fiecare dată cu mare bucurie invitației primarului Aurel Costache și viceprimarului Ciprian Turlea de a fi alături de comunitatea din Mioveni. 🏙️ […]

Citește mai mult...

Deputata PSD Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă astăzi în funcţia de preşedintă a Organizaţiei de Femei a Partidului Social Democrat la nivel naţional

Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost prezente la conferinţa organizată la Palatul Parlamentului. Fostul ministru al Muncii, chestor al Camerei Deputaţilor, Simona Bucura Oprescu a fost votată de 443 dintre cele 447 de delegate care au fost […]

Citește mai mult...

Primarul Constantin Bîlea: Ziua Drapelului Național ne amintește că avem rădăcini puternice, dar și o datorie sacră în prezent.

Mesajul primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi celebrăm Tricolorul, cel mai puternic simbol al unității, libertății și identității noastre naționale. Sub aceste trei culori s-a scris istoria mândră a poporului român și tot sub ele ne regăsim astăzi, uniți de aceleași valori și idealuri. Ziua Drapelului Național ne amintește că […]

Citește mai mult...