Piteştiul a fost transformat într-un minunat tărâm al poveştilor şi aici a răsunat primul colind din acest an cântat de Paula Seling

O seara magică a pregătit Primăria Piteşti  în ajunul Sf. Nicolae, ocrotitorul copiilor, seară pe care administraţia locală a ales-o pentru aprinderea luminilor de Crăciun, pentru a marca cea mai mare sărbătoare a crestinăţii şi  care are atât de multă încărcătură spirituală pentru întreaga lume.

 Înainte de aprinderea iluminatului festiv, pline de entuziasm, ajutoarele lui Moş Nicolae, coborâți din poveștile și piesele Teatrului „Alexandru Davila”, secția „Așchiuță”, au sosit  în caleașcă la Pitești și au oferit  bomboane copiilor, pe traseul Piața „Vasile Milea” – Piața Primăriei, spre bucuria şi în entuziasmul a mii de piteşteni , mici şi mari, prezenţi la eveniment. Primarul Cristian Gentea a împărţit 500 de brioşe copiilor din Piaţa Primăriei.

Sosit în caleaşca trasă de caluţul Aniela de la Muzeul Goleşti, Moş Nicolae şi ajutoarele sale au fost însoţite de doamna colindului românesc, Paula Selling, care a deschis vremea colindelor chiar la Piteşti.

Într-un entuziasm general,  aşa cum nu a mai fost la Piteşti, primarul Cristian Gentea şi Paula Seling au aprins luminile sfintei sărbători de Crăciun, aplaudate şi ovaţionate de miile de piteşteni care s-au întrecut pe ei înşişi anul aceasta, O seara magică, organizată exemplar de Primăria Piteşti, care va rămâne în memoria colectivă ca cea mai frumoasă seară de ajun de Moş Nicolae de până acum.  Primarul Piteştiului, Cristian Gentea, le-a urat piteştenilor să aibă parte de multă sănătate, alături de familiile lor, căci cele mai frumoase sărbători sunt acasă,

Primarul Cristian Gentea a declarat deschis Târgul de Crăciun 2021, în noul concept #dragdepitesti, concept menit să ne facă să înţelegem că numai iubind locul în care trăim, putem să-l facem aşa cum ne dorim. E un concept care invită la uniune şi solidaritate, sentimente esenţiale pentru o viaţă mai bună . Odată aprins iluminatul festiv, Piteştiul a intrat în atmosfera magică a Crăciunului.

Seara ajunului Sf Nicolae a fost organizată de Primăria Piteşti în spiritul respectului faţă de oameni şi faţă de tradiţiile româneşti.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marți se întrerupe alimentarea cu energie electrică în două zone din Mioveni

Marți se întrerupe alimentarea cu energie electrică în două zone din Mioveni Distribuție Oltenia anunță lucrări programate la rețeaua electrică, marți, 25 august 2026, în intervalul 09:00–17:00. Întreruperile vor afecta: -Mioveni – PTA CAP Colibași -Mioveni – PTAb Prunilor Lucrările sunt necesare pentru creșterea siguranței și continuității în alimentarea cu energie electrică. În funcție de […]

Citește mai mult...

O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești, în seara de 24 spre 25 august 2026

O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești, în seara de 24 spre 25 august 2026 Primăria Municipiului Pitești informează că, în noaptea de luni, 24 august, spre marți, 25 august, în intervalul orar 22:00 – 06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort […]

Citește mai mult...

Protest anunțat la sediul Ministerului Muncii: Sindicatele cer creșterea salariului minim

Protest anunțat la sediul Ministerului Muncii: Sindicatele cer creșterea salariului minim Mai multe organizații sindicale anunță un protest marți, între orele 11:00 şi 13:00, la sediul Ministerului Muncii, transmite Digi24. Sindicaliștii acuză „sabotarea” de către marile companii a încheierii contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat şi a contractului colectiv de muncă […]

Citește mai mult...