PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE ABUZ ÎN SERVICIU ȘI FALS INTELECTUAL

Perchezitiii

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat șase percheziții, în județul Argeș, la sediul unei instituții publice și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precum și la locuințele unor persoane, bănuite de abuz în serviciu și fals intelectual.

În ziua de 22 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș și luptătorilor ServiciuluI Pentru Acțiuni Speciale, au efectuat șase percheziții, dintre care patru în municipiul Pitești, una în Moșoaia și una în Bradu, la sediul unei instituții publice și sediile unor societăți comerciale, precum și la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.

Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii iunie 2021, ca urmare a cererii formulată de o societate comercială, cu sediul în comuna Moșoaia, reprezentată de un bărbat de 45 de ani, din Moșoaia, reprezentantul autorității administraţiei publice locale a eliberat investitorului imobiliar o autorizație de construire vizând o construcție „Locuință P+2E (trei unități locative, 4 locuri de parcare), împrejmuire teren și organizare șantier”, pentru un imobil situat în municipiul Pitești.

Deși obiectivul de investiții, aprobat spre construire, trebuia să cuprindă Locuință P+2E (3 unități locative, 4 locuri de parcare), ulterior realizării construcției, reprezentantul societății investitoare, ca membru al comisiei de recepție, alături de reprezentantul autorității administraţiei publice care a emis autorizaţia de construire și un specialist în domeniul lucrărilor de construcţii, cu participarea reprezentantului executantului şi al proiectantului, au admis, necorespunzător, recepția la terminarea lucrărilor vizate, deși acestea fuseseră realizate pe alt regim de înălțime decât cel autorizat și prin depășirea numărului de locuri de parcare alocate.

Prin această activitate, pe de o parte s-a creat o pagubă în patrimoniul persoanelor fizice și/sau juridice care au încheiat antecontracte de vânzare- cumpărare pentru cele 10 unități locative construite, iar pe de altă parte, s-a creat o vătămare a intereselor unității administrative teritoriale, în condițiile în care au fost încălcate prevederile legale referitoare la executarea lucrărilor de construcții cu respectarea condițiilor de urbanism și recepția acestora.

Patru persoane vor fi conduse la sediul poliției pentru audieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale

Lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale Începând de astăzi, 19 octombrie 2026, ora 22:00, se vor executa lucrări de reparații pe strada Târgul din Vale, pe tronsonul cuprins între străzile Maior Șonțu și Gheorghe Șincai. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte […]

Citește mai mult...

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă

Argeș: Cercetări privind un accident de muncă Astăzi, 19 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la un accident de muncă, produs la o societate comercială situată pe strada Serelor din Bascov. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Bascov, iar, din primele verificărie efectuate a […]

Citește mai mult...

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”!

Joi, 22 octombrie, la Primăria Pitești: dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”! Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, de la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică privind propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în acest cartier. Locul desfășurării: Sala de ședințe a […]

Citește mai mult...