IONUŢ MOŞTEANU: „USR a acceptat ca Florin Roman să preia interimar preşedinţia Camerei ca semn de bunăvoinţă”

Ionut Mosteanu
Purtătorul de cuvânt al USR, deputatul de Argeș Ionuţ Moşteanu, susţine că formaţiunea pe care o reprezintă a acceptat ca deputatul PNL Florin Roman să preia interimar funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, după demisia lui Ludovic Orban, pentru a nu avea blocaje administrative, ca un semn de bunăvoinţă şi din dorinţa de stabilitate, potrivit Agerpres.
 
„În plen s-a constatat vacantarea postului de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în urma demisiei domnului Ludovic Orban, şi Camera Deputaţilor, ca de altfel toată ţara, era la un pas să intre din nou într-un blocaj, într-un haos instituţional (…). Nu vrem să avem blocaje administrative, am dat dovadă de înţelepciune, noi, cei de la USR, şi am acceptat ca domnul Florin Roman, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PNL, să preia interimar funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Este un semn că USR îşi doreşte stabilitate, ne dorim funcţionarea acestei instituţii şi a fost un semn de bunăvoinţă pentru a vedea în următoarea perioadă şi în următoarele zile bunăvoinţă şi responsabilitate”, a afirmat Moşteanu, lider al deputaţilor USR, după şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
 
El a facut apel la toate partidele politice pentru un guvern cu puteri depline, instalat rapid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...