Pitești, Mioveni și Ștefănești au intrat în carantină!

carantina

Întrunit în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis carantinarea pe timpul nopții a unor noi localități care au depășit incidențele de 6 respectiv 7.5, conform HG 1090 din 07.10.2021, începând cu 11 octombrie, ora 00.00.

Reamintim că localitățile Râca, Oarja, Bradu, Rociu și Suseni se aflau deja în carantină de noapte pentru întreaga săptămână.

Astfel, conform evoluției incidenței, în urma ședinței de CJSU de astăzi situația localităților carantinate pe timp de noapte este următoarea:

Carantină de weekend între orele 20.00-05.00: Stolnici, Ungheni, Băbana, Teiu, Pitești, Mioveni, Ștefănești, Băiculești, Bascov;

Carantină săptămânală între orele 20.00-05.00: Poienarii de Argeș, Râca, Bradu, Rociu, Suseni, Albeștii de Muscel, Oarja.

Perioada de carantinare este de minim 14 zile, în funcție de evoluția incidenței.

Reamintim că în timpul carantinei de weekend, de noapte, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, iar în timpul carantinei săptămânale, de noapte, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în toate zilele săptămânii, în intervalul orar 20,00-5,00.

În baza prezentării declarației pe propria răspundere sau a adeverinței de la angajator pot face excepție de la regulile de mai sus:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Măsurile privind deplasarea în localitățile carantinate nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

De asemenea, în perioada de carantină, accesul pe timpul zilei și al nopții în restaurante, cafenele sau locuri de alimentație publică din centrele comerciale sau din exteriorul acestora, participarea spectatorilor la spectacole, concerte, competiții sportive, activități culturale, participarea la evenimente de tip nunți, botezuri sau mese festive în interior sau exterior, activități în săli de sport și fitness, în săli de jocuri sau săli de jocuri de noroc, în piscine interioare, etc., se face doar de către persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că toate echipele Primăriei au intervenit pe parcursul nopții pentru a limita efectele furtunii care a lovit orașul sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Potrivit edilului, cantitățile foarte mari de […]

Citește mai mult...

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale” Primăria Municipiului Pitești a semnat astăzi, 2 iulie 2026, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”, proiect finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, […]

Citește mai mult...

Vești pentru pensionarii din Argeș. Casa Județeană de Pensii distribuie noi bilete de tratament balnear

Vești pentru pensionarii din Argeș. Casa Județeană de Pensii distribuie noi bilete de tratament balnear Pensionarii din județul Argeș care au solicitat bilete de tratament balnear pot intra în posesia acestora începând de astăzi. Casa Județeană de Pensii Argeș a anunțat că, pentru seria 6/2026, cu plecări între 16 și 20 iulie, au fost repartizate […]

Citește mai mult...