Ieşire neruşinată a lui Iohannis. Preşedintele ţine ţara în haos până săptămâna viitoare

Preşedintele Iohannis a ieşit public pentru a demonstra ca poate atinge culmea  neruşinării  şi a batjocurei  la adresa întregii ţări. Ca şi cum nu ar fi avut nicio treabă cu guvernul lui, Iohannis a făcut pe analistul politic la televizor. Omul are treaburi personale, n-are chef să numească un premier pentru ca ţara să aibă guvern. Se spală pe mâini de criza politică pe care chiar el a provocat-o şi care acum se suprapune peste alte crize, declanşate de guvernul lui cu binecuvântarea lui – criza preţurilor la energie pentru care guvernul lui Iohannis nu a făcut nimic pentru a o rezolva. Şi Iohannis şi guvernul lui au fost ocupaţi cu alegerile în PNL, partid care demonstrează  de doi ani cât de incapabil şi de criminal este pentru economia României şi pentru toţi românii. Criza sănătăţii, adâncită  tot de guvernul lui Iohannis din care au făcut parte şi useriştii,  indiferent cât se dau ei de nevinovaţi.  Useriştii au făcut parte din guvernul lui Iohannis, au  călărit Ministerul Sănătăţii, guvernul care a pus România pe un butoi de pulbere şi despre care nu se poate spune decât că a încalcat toate legile şi e suspectat de jaf la drumul mare.  Oamenii mor prin spitalele pentru care guvernul lui Iohannis, din care fac parte şi useriştii,  nu a făcut nimic, doar le-a jefuit, iar Iohannis vorbeşte despre cinismul altora, deşi el este gata să dea foc la ţară ca nebunul de Nero doar pentru a-şi satisface orgoliile şi aroganţa.

Iohannis nu mai e preşedintele nimănui, căci nu mai are nici rost şi nici sens în fruntea ţării. A esuat şi în eşuarea lui a tras toată ţara într-u  haos generalizat. Iohannis nu mai e preşedintele nimănui, cum nici guvernului lui nu mai reprezintă pe nimeni, nici măcar membrii de partid . Iohannis e doar un personaj cinic, iar guvernul său este responsabil de moartea fiecărui om din ţară,  care nu a avut acces la servicii medicale sau care nu a fost tratat corespunzător prin spitale, deşi românii şi-au făcut datoria , au plătit taxe şi impozite, dar şi luxul în care trăiesc Iohannis şi guvernul lui, neuitându-i pe useriştii care au sărit din barcă doar pentru că barca se scufunda.  Acum ni se vântură pe la nas Dacian Cioloş. El ar fi omul care l-ar ţine şi pe Iohannis în fruntea ţării. Dar pe Cioloş în cunoaştem cu toţii. A mai fost premier. Slava Domnului, nu pentru patru ani, dar Cioloş numai de interesul României nu s-a ocupat şi nimeni nu ar trebui să uite că guvernul Cioloş a fost guvernul zero. 

Iohannis trebuie să plece împreună cu guvernul lui înainte de a lua ţara foc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...