Ion Mînzînă: Guvernul Cîțu trebuie să plece!

Ion Mînzînă: Guvernul Cîțu trebuie să plece!

Astăzi, vom vedea cât sunt de interesați toți acești politicieni care se bat cu pumnul în piept că nu mai dorm de grija cetățeanului. Moțiunea de cenzură PSD trebuie să treacă și, vrea sau nu președintele Iohannis, cel mai eficient pentru România ar fi organizarea unor alegeri anticipate. După această guvernare PNL, este limpede că doar forțat se mai pot face majorități în Parlament.

 PSD nu va susține încă un guvern PNL!

Partidele de dreapta au dus țara într-o criză sanitară și umanitară fără precedent, firmele românești și românii au intrat într-o situație financiară alarmantă și acesta este doar începutul. Deficitul crește continuu, prețurile la servicii, utilități și bunuri cresc în fiecare zi.

Iar acest guvern Cîțu s-a gândit să mai dea românului care câștigă minimul pe economie 138 de lei. De la anul!

Mai dă-le, Florine, 100 de lei! Mai dă-le, Nicule, 100 de lei! Parcă ne aducem aminte de ultimul discurs din fața mulțimii al dictatorului!

Micile afaceri riscă să se închidă, cei nevaccinați sunt ținuți cu forța și ilegal în case, la doar câteva zile după ce 5000 de liberali au stat îmbulziți în sala de la Romexpo!

Lumea a ieșit în stradă, Florine!

Spitalele sunt pline de bolnavi COVID, pentru ceilalți le-ați închis! Campania de vaccinare a eșuat, tot așa cum și voi ați eșuat lamentabil!

Oamenii mor cu zile din cauza voastră, pentru că nu mai pot ajunge la spitale. Și, dacă ajung în spital, riscă să moară în foc!

Nu mai are rost să expunem toate motivele pentru care acest guvern, care nu mai este susținut nici măcar de toți oamenii din propriul partid, trebuie să plece!

Tot ceea ce a făcut Guvernul PNL-USR a fost o bătaie de joc la adresa românilor!

Sigur, sunt mai multe variante, dar la cum arată acum scena politică, la haosul pe care acești indivizi l-au creat, există o singură variantă adevărată: moțiunea PSD să fie adoptată și instalarea unui Guvern de tehnocrați care să organizeze alegeri anticipate.

PSD a prezentat deja un set de măsuri propuse pentru a stabiliza țara în perioada următoare:

Plafonarea prețurilor la electricitate, gaze, lemne de foc și combustibili de încălzire, timp de 6 luni

Compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici și IMM-uri la nivelul din luna decembrie 2020

Subvenționarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul din luna decembrie 2020

Aplicarea legii consumatorului vulnerabil

Creșterea alocațiilor pentru copii: 600 de lei pentru copiii de 0-2 ani și cei cu handicap și 300 de lei pentru copiii de 2-18 ani.

Creșterea salariului minim la 2.740 de lei și la 3.000 de lei pentru cei cu studii superioare

Creșterea punctului de pensie la 1.600 de lei / Creșterea indemnizației minime la 1.000 de lei

1.500 de paturi ATI în 30 de zile

Adoptarea sistemului de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență

Alocarea fondurilor la nivel local pentru finalizarea investițiilor cu fonduri UE și pentru funcționarea autorităților locale., transmite Ion Mînzînă, preşedintele PSD Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...