Anul universitar s-a deschis la Pitești în Piața Primăriei. Gentea, mesaj emoționant

primaria gentea upit

Astăzi, 1 octombrie, a început anul universitar 2021 – 2022. A fost un eveniment inedit, organizat în Piața Primăriei municipiului Pitești, acolo unde Universitatea din Piteşti şi Primăria Piteşti au deschis un nou an academic. La eveniment au fost prezenți rectorul UPIT, Dumitru Chirleşan, preşedintele Senatului UPIT, Mihaela Diaconu, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, viceprimarul Gelu Tofan, administratorul Piteştiului, Lucreţiu Tudor, consilierul local Ana Stan, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu, decani ai facultăţilor din cadrul Universităţii. La deschiderea anului universitar au fost prezenți, evident, și studenți cărora personalitățile prezente le-au urat mult succes.

„Îmi face deosebită plăcere să deschid anul universitar, alături de Rector, Președintele Senatului și profesori, la Universitatea din Pitești!

 
Indiferent de contextul pe care sigur nu l-a dorit niciunul dintre noi, ne aflăm astăzi într-un moment festiv: prima zi a noului an academic!
O zi irepetabilă, chiar dacă profesorii o trăiesc an de an. Probabil, cu cât dumnealor adună mai mulți ani în slujba universității piteștene, cu atât bucuria fiecărui început este mai intensă și mai specială.
Alături de părinții și profesorii dumneavoastră, stimați studenți, ne dorim ca educația din România să formeze din nou valori și să cultive talente care să facă România mai bună și mai puternică, ca tinerilor să li se ofere suficiente oportunități pentru a-și construi cariere de succes în țară.
Consolidarea de centre universitare puternice care au cultura calității și cooperarea activă a acestor universități cu parteneri europeni și internaționali dar și cu mediul privat, ar fi calea care să aducă succesul, pentru că din păcate, realitatea din ultimii ani ne-a arătat că nu există nicio viziune coerentă din partea guvernanților, nicio preocupare pentru aplicarea de strategii naționale pentru recuperarea excelenței în educație.
Dragi studenți, vă doresc să acumulați și să vă folosiți cunoștințele acumulate aici pentru a vă construi o viață mai bună, dar și pentru a ne transforma societatea și comunitatea în mai bine.
Dragi profesori, chiar dacă nu aveți astăzi șansa de a vă reîntoarce în amfiteatre, în sălile de curs sau de seminar, sunt convins că veți reuși, să oferți studenților, masteranzilor și doctoranzilor dumneavoastră cel mai bun cadru, fie el și spațiul online, de învățare, perfecționare și realizare personală și profesională!
Succes!
Viavat, crescat! floreat!”, a spus primarul Cristian Gentea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...