Așa cum v-am informat, tenismenii antrenați de Robert Bînă, respectiv: Flavia Ogrezeanu, Alberto Nuţă şi Matei Seciu, au fost selecţionați să participe la cea mai importanta competiţie organizată de MPG Tenis 10 – TURNEUL CAMPIONILOR, ediţia a VII-a.
Astfel, Flavia Ogrezeanu și Matei Seciu au devenit campionii României la Tenis 10.
La această competiție au participat cei mai buni 121 de sportivi din țară și străinătate(cei care au fost campioni în cadrul turneelor din circuit, respectiv cei care au câștigat cel puțin un turneu individual în sezonul din aer liber desfășurat în perioada aprilie-octombrie 2016).
Conducerea clubului îi felicită pentru aceste frumoase rezultate.
Peste 3.000 de oameni la spectacolul aniversar de la Bascov. Comuna a sărbătorit 605 ani de istorie Bascovul a îmbrăcat haine de sărbătoare la sfârșitul săptămânii trecute, când comuna a marcat 605 ani de la prima atestare documentară printr-o serie amplă de evenimente. Primarul Gheorghe Stancu a anunțat că, în perioada 29-30 august, localitatea a […]
Pitești: Fântâna muzicală din Piața Primăriei trece la programul de toamnă! Primăria Pitești anunță că fântâna muzicală din Piața Primăriei trece la programul de toamnă! ”Începând de vineri, 4 septembrie 2026, spectacolul de apă, lumină și muzică va putea fi urmărit în fiecare weekend, de vineri până duminică, între orele 21:00 și 21:30. Vă așteptăm […]
Teren de sport vandalizat din nou la Colibași. Incidentul, surprins de camerele de supraveghere Plasele gardului unui teren de sport din Colibași au fost rupte din nou, iar autoritățile încearcă acum să identifice persoanele care au provocat distrugerile. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, la terenul de sport situat pe strada […]